Ce-ţi prezic astrele între 6-12 iulie
BERBECDoriţi să deţineţi controlul, atât în afaceri, cât şi asupra celor din anturaj. Mai serioasă, mai decentă şi mult mai pragmatică, veţi reuşi, la mijlocul intervalului, să vă impuneţi deciziile şi să recăpătaţi măcar o parte din drepturile pe care le-aţi pierdut. Persoanele mature pun la cale căsătorii.
Extrem de tenace şi de conştiincioase, nu vor lăsa nimic la voia întâmplării. Se vor ivi în acest interval contracte noi, care la prima vedere pot părea fără importanţă ori care vor fi limitate în timp. În cazul în care le vor da atenţia cuvenită, vor beneficia de recompense mai mult decât mulţumitoare (plata se va face însă peste o perioadă de timp). Nu este exclus ca o parte din aceste activităţi să devină ocupaţii profitabile în 2013. Nativele tinerele se pot îndrăgosti de partenerii lor de călătorie, iar cele căsătorite vor face pregătiri fastuoase pentru sărbătorile de familie, împreună cu persoana iubită.
Prea optimiste şi mult prea vorbăreţe, aceste native sunt întreg intervalul excesiv de erotice şi atrase de experienţe amoroase „originale”. Prietenii şi mai ales rudele apropiate au tendinţa de a le judeca greşit. Joi, trebuie să acopere nişte pagube mici, dar multe. Se pot îndrăgosti de un prieten.