Ce-ţi rezervă astrele între 12-18 aprilie
BERBECRelaţiile cu partenerul de cuplu sunt în continuă schimbare. Toată ziua vă ciondăniţi, dar, o dată ajunşi în dormitor, împăcarea este asigurată. Este foarte posibil ca sfera de activitate profesională să se lărgească miercuri şi să apară mulţi investitori ori parteneri noi, mult mai prosperi decât dv.
TAUR
Vă cheltuiţi întreaga energie vitală muncind ori încercând să vă convingeţi colegii şi amicii să se implice mai mult în activităţile dv. noi. Partenerul de viaţă vă susţine ca şi până acum, fără să comenteze. Descoperiţi totuşi marţi că redresarea financiară este chiar imposibilă în acest interval.
GEMENI
Refuzaţi fără a sta pe gânduri o ofertă profesională care presupune foarte multă muncă şi bani prea puţini. Nu aveţi deloc răbdare să începeţi alte proiecte noi, ce nu au niciun fel de gir din partea celor care le iniţiază. Cuplurile tinere pun la cale deplasări de plăcere ori organizează petreceri.
RAC
O parte dintre nativele căsătorite se decid să înceapă alte schimbări în locuinţă, dar cele mai multe pleacă la drum lung pentru a rezolva problemele altora. Toate îşi ascund cu grijă nemulţumirile financiare, chiar şi faţă de cei mai buni prieteni ori amice. Celibatare sunt în continuare indecise.
LEU – ZODIA NOROCOASĂ
Chiar dacă problemele financiare sunt imprevizibile şi greu de rezolvat, chiar dacă trebuie să muncească mai mult decât oricând până acum, Leoaicele sunt fericite şi se simt împlinite. Norocul „cade” mai ales pe celibatare, deoarece au toate şansele de pe lume să-şi găsească un partener prosper şi foarte optimist. Nu sunt puţine cele care fac planuri grandioase pentru nunţi ieşite din comun. Nu prea iau în seamă sfaturile familiei şi sunt stresate doar de dorinţa de a face economii. Starea de sănătate nu pune probleme deosebite decât pentru cele care suferă de boli reumatismale ori fac tratamente dentare.FECIOARĂ
De cum se îmbunătăţeşte situaţia dv. financiară, începeţi să credeţi că nu mai aveţi nevoie de nimeni, nici măcar de persoana iubită. Sunteţi ocupată cu noi investiţii şi nu mai sunteţi atentă deloc la cei din jur. Starea de sănătate este încă fragilă, însă nu mai respectaţi tratamentele alopate.