Ce-ţi rezervă horoscopul în perioada 23-29 noiembrie

23 noiembrie 2012 20:16   Horoscop
Ultima actualizare:

Astrologul Tina Rizea a realizat horoscopul pentru următoarea săptămână.

BERBEC

Vă plictisiţi mai tot timpul în compania partenerului de viaţă şi credeţi că aveţi nevoie de o schimbare. Programul dv. nu vă mai lasă totuşi timp pentru aprecieri favorabile, chiar dacă primiţi ajutor colegial. Vă decideţi pe neaşteptate, vineri ori sâmbătă, să petreceţi mai mult timp cu familia.

TAUR

Aproape toţi cei din jur vă recomandă marţi să fiţi mai atentă la manifestările partenerului de cuplu, care a devenit brusc foarte emotiv. Miercuri, vă odihniţi cu adevărat în compania familiei şi joi deveniţi foarte receptivă la tot soiul de propuneri financiare, mai mult sau mai puţin ultimative.

GEMENI

La începutul intervalului, câştigaţi foarte mulţi bani sau faceţi numeroase planuri de investiţii. Vă bazaţi prea mult pe şansă joi şi faceţi destule greşeli, mai ales când este vorba să apreciaţi comportamentul celor din jur. Reacţiile dv. sunt lipsite însă de măsură mai ales în prezenţa rudelor.

RAC

Primiţi unele asigurări de abia miercuri că nu va mai fi necesar să vă împrumutaţi, însă continuaţi să vă faceţi griji (cam inutile). Suportaţi foarte greu întreaga săptămână ironiile celor din anturaj (mai ales din partea persoanei iubite). Este de preferat să nu faceţi niciun fel de deplasări.

LEU

Vă declaraţi miercuri fără rezerve admiraţia pentru o persoană pe care altădată o criticaţi necontenit. Răspundeţi joi unei invitaţii mai puţin obişnuite, dar care se dovedeşte până la urmă foarte plăcută. Este posibil să fiţi „premiată", deoarece persoana iubită este efectiv foarte impresionată de dv.

FECIOARĂ

Primiţi numeroase veşti bune întreaga săptămână, dar într-un fel vă simţiţi vinovată că nu aţi participat la niciuna din realizările anunţate. Nimic din ceea ce vi se întâmplă nu justifică pesimismul pe care îl afişaţi în ultima perioadă. În week-end, veţi face din nou excese alimentare periculoase.

ZODIA NOROCOASĂ - BALANŢA

Pentru aspectul desăvârşit şi pentru atracţia naturală degajată permanent, sunt ca de obicei invidiate (în primul rând de către nativele din Fecioară). Aproape toate sunt foarte active, muncesc mult şi nu par interesate de domeniul financiar. Mult mai serioase şi mai conştiincioase decât de obicei, atrag atenţia şefilor care îşi propun să le promoveze. Familia încearcă să le atenueze dorinţa de afirmare, însă fără prea mari şanse de reuşită. Relaţiile cu partenerul de cuplu sunt mai mult amicale, dar actul iubirii este în continuare pasional şi răsplătit de fidelitate. În cazul nativelor senioare, pot apărea un fel de „sincope", de stări de rău inexplicabile, care trec la fel de brusc cum apar.

Citiţi restul previziunilor pe clickpntrufemei.ro.

Mai multe