Cele mai îndrăgite tradiții care ne poartă noroc la praznicul Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
În ziua de 26 octombrie, când creștinătatea îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (Sânmedru din tradiția populară) în mediul urban și rural se împlinesc numeroase tradiții. Cele mai îndrăgite tradiții le moștenim de la strămoșii noștri, pentru a ne bucura de sănătate și de împliniri în viața de fiecare zi.
Ritualuri pentru spor şi sănătate
Se dăruiesc ofrande prietenilor și rudelor
În ziua praznicului se dăruiesc ofrande prietenilor şi rudelor: o sticlă de vin din noua recoltă şi câte două pâini proaspete, pentru ca în anul care vine să fie spor şi sănătate în familia respectivă, iar doctorul să vină doar în calitate de musafir.
În bisericile cu hram, credincioșii primesc mir sfințit
La sărbătoarea Marelui Mucenic Dimitrie, în bisericile cu hram, credincioșii participă la slujbe pentru a primi mir sfințit la icoana Sfântului. Ritualul este asemănător cu cel din Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic unde se odihnesc Sfintele Moaște ale Mucenicului Dimitrie. Aici, credincioșii se roagă pentru iertarea păcatelor și sunt unși cu mir pentru a fi protejați de necazuri. De binecuvântarea ungerii cu mir sfințit, în bisericile cu hram, este bine să se bucure și credincioșii care nu reușesc să vină în această zi la biserică. În acest caz, rudele care au participat la slujbă să le aducă un mir sfințit, pentru ca Marele Mucenic să-i ajute în momentele de cumpănă de peste an.
Totdeauna în ziua de Sânmedtru se fac prognoze
În această zi se fac prognoze care se adeveresc. Dacă la Moșii de Sânmedru gutuile sunt din belșug, cu siguranță va urma o iarnă grea. Când în ziua de prăznuire a Mucenicului Dimitrie nu va fi soare și cerul va fi acoperit de nori, în iarna care vine va fi moină, fără zăpadă.
Ziua praznicului este asociată cu sosirea iernii
Prin tradiție, ziua praznicului este asociată cu sosirea iernii și a frigului. Se spune că în această zi, căldura intră în pământ, iar frigul îşi arată colţii.
Când şoarecii de pe câmp vin spre sat, iarna este aproape
În mediul rural, atunci când șoarecii de pe câmp se apropie de sat, pentru săteni este o avertizare: iarna se apropie cu pași repezi și, foarte curând, își intră în drepturi.
Ciobanii împlinesc o veche datină să afle cum va fi iarna
Deoarece Sfântul Dimitrie este considerat patronul păstorilor, ciobanii obişnuiesc să împlinească o veche datină pentru a afla cum va fi iarna care bate la ușă. Ei aşează un cojoc în mijlocul locului unde se adună oile şi aşteaptă să se aşeze o oaie pe acel cojoc. Dacă pe cojoc se culcă o oaie neagră, va urma o iarnă blândă. Totdeauna, când pe cojoc s-a culcat o oaie albă, în mod sigur, va fi o iarnă grea.
De asemenea, tot pentru a afla cum va fi vremea în anotimpul rece, ciobanii urmăresc ce culoare are oaia care se trezeşte prima în dimineaţa sărbătorii: dacă se trezeşte o oaie albă, care merge spre Sud, iarna va fi foarte grea. Dacă se trezeşte o oaie neagră, care se îndreaptă spre Nord, urmează o iarnă uşoară.
În sâmbăta dinaintea praznicului se țin Moșii cei Mari
În sâmbăta dinaintea prazniculuil, la orașe și în mediul rural se țin Moșii cei Mari sau Moșii de Sânmedru, cunoscuți în popor și sub numele de Moșii ”de lapte și de brânză”. Cu acest prilej, se împart pentru sufletele rudelor decedate ofrande care se sfințesc la biserică: colivă, colaci, unt, brânză, fructe, vin și lumânări.
Se cinstește și sfârșitul verii pastorale
De asemenea, în memoria celor dragi plecați în eternitate, după slujbele oficiate la biserică și la cimitir, se împart mai ales persoanelor sărace, tineri, copii și văduve, vase cu lapte și brânzeturi pentru că astfel se cinstește și sfârșitul verii pastorale.
Rudele plecate la viața veșnică sunt recunoscătoare pentru ofrande
Prin tradiție, din vremuri îndepărtate, există credința că, cei plecați la viața veșnică, sunt recunoscători pentru ofrandele primite în ziua praznicului de la rude și prieteni. De aceea, aceste persoane generoase sunt răsplătite cu sănătate, belșug și bucurii.
Țăranii îl cistesc pe Sânmedru care a dăruit oamenilor vinul
Ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, cel care a dăruit oamenilor vinul, care se sfinţeşte pentru Sfânta Împărtăşanie. Ei respectă sărbătoarea și se roagă ca Sânmedru să le fie de ajutor în momentele tensionate din viața lor.
În ziua praznicului se achită datoriile
În ziua praznicului se încheie toate socotelile - se achită chiriile sau împrumuturile făcute cu şase luni în urmă. Prin împlinirea acestei datini, în familia respectivă nu va mai fi pagubă și datorii până la praznicul viitor.
De Sânmedru se respectă unele interdicții
Pentru spor în casă şi pentru armonie cu rudele, în ziua praznicului nu se spală rufe, nu se mătură în gospodărie şi nu se foloseşte pieptănul, care se aseamănă cu suliţele cu care-i omora persecutorul Lie pe creştini în timpul vieții Sfântului Dimitrie, fiul voievodului Tesalonicului, când credința creștină era interzisă prin lege. De asemenea, în Bucovina nu se seamănă usturoi, pentru că tot anul va fi pagubă în acea gospodărie..