Horoscop joi, 22 februarie. Racii sunt predispuși să întâmpine probleme la muncă

21 februarie 2024 18:18

Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale. Se pare că ziua de joi, 22 februarie, poate fi una destul de grea pentru Raci. 

Berbec **

Iubire - Vă adaptați ușor la oamenii pe care abia îi cunoașteți și deschiderea vă ajută să primiți persoane foarte frumoase în viață.

Sănătate - Vezica biliară vă aduce unele provocări și vă încetinește ritmul alert cu care erați obișnuit.

Bani - Fiți realist, urmați structura cunoscută pentru a nu deranja pe cei superiori ierarhic.

Taur **

Iubire - Faceți noi legături, totul este în mișcare. Dinamismul și interacțiunea socială vă suprasolicită atenția distributivă.

Sănătate - Sunteți curios, multitaskingul e la ordinea zilei și buna dispoziție nu vă părăsește nicio clipă.

Bani - Săriți în ajutorul colegilor, îi împrumutați și vă asociați cu aceștia pentru obiectivele comune ale echipei.

Gemeni **

Iubire - Vi se cere mai multă implicare în relații. Ați pus pe primul plan alte domenii și anturajul vă cere socoteală.

Sănătate - Pregătiți-vă rucsacul și ieșiți în natură. Reflectați la starea curentă și dacă sunteți mulțumit.

Bani - Analizați situația veniturilor și dacă e profitabil să rămâneți în continuare cu aceeași șefi sau condiții.

Rac **

Iubire - Experimentați comunicarea prin rețelele de socializare sau noile aplicații. Rămâneți conectat cu cât mai multă lume simultan.

Sănătate - Întăriți conexiunea minte și spirit, programați-vă la ședință de acupunctură sau bioenergie.

Bani - Imprevizibilitatea la serviciu nu e optimă. Pierdeți dacă faceți cum vă taie capul fără să vă consultați cu superiorii.

Leu **

Iubire - Sunteți un burete și absorbiți și din stările celor din jur. Retrageți-vă din când în când pentru a vă descărca.

Sănătate - Gândurile negative nu fac decât să adâncească micile iritări și să vă îngrijoreze.

Bani - Dați dovadă de seriozitate și cereți respectarea strictă a condițiilor din orice contract  cu implicații financiare.

Fecioara **

Iubire - Luați totul în serios și vi se reproșează lipsa de flexibilitate. Atenție la cicălirea persistentă a partenerului.

Sănătate - Vreți să vă autoprotejați. Stabiliți rutina și urmați-o la secundă.

Bani - Mergeți în locații unde să vă simțiți ca acasă. Evitați locurile noi, aglomerate cu lume nouă.

Balanța **

Iubire - E indicat să faceți ce simțiți, indiferent dacă prietenii vor sau nu să vă însoțească.

Sănătate - Se observă consecințele, atât ale regulilor urmate, cât și ale celor pe care le-ați neglijat. Ascultați-vă  corpul.

Bani - Vă faceți planurile pentru următoarea perioadă. Consultați-vă cu familia și detașați-vă de opinia altora.

Scorpion **

Iubire - Apar persoane noi în grupul de prieteni. Sunteți însă sceptic și analizați atent orice cunoștință nouă.

Sănătate - Reacționați rapid la ce vi se propune și faceți schimbările pe care le considerați necesare pentru sănătatea voastră.

Bani - Vă faceți auzit, observat, ieșiți în evidență, vi se recunosc și apreciază meritele și eforturile.

Săgetător **

Iubire - Vreți să fiți văzut, vă mândriți cu aparența fizică. Cei din jur vă admiră și asta vă dă o stare de bine.

Sănătate - Sunteți un bun motivator pentru cei dragi și ajutorul dat lor vă reține și ocupă atenția.

Bani - Sunteți un bun narator. Împărtășiți cu colegii din experiența personală și învățați unii de la alții.

Capricorn **

Iubire - Cei apropiați, prin diferite replici, vă perturbă echilibrul interior și vă irită mai mult decât v-ați așteptat.

Sănătate - Adoptați o atitudine activă și înscrieți-vă la diferite cursuri de mișcare fizică pentru a vedea care  vă atrage.

Bani - Evenimentele sunt cele regulate, întâlnirile cu colaboratorii decurg fără probleme sau incidente.

Vărsător **

Iubire - Nu vă implicaţi în conflicte care nu au legătură directă cu propriile treburi. Lăsaţi pe fiecare să îşi ducă luptele.

Sănătate - Alăturaţi-vă cauzelor în care credeţi. Înscrieţi-vă la competiţii sportive ori cu scopuri umanitare.

Bani - Faceţi ce e doar bine personal. E momentul să vă urmăriţi interesul individual.

Pești **

Iubire - Stările emoţionale sunt intense şi pot cauza discuţii aprinse în familie. Exprimaţi-vă ambiţiile, dar nu toate simultan.

Sănătate - Vă simţiţi ca pe scenă şi se adaugă la surplusul emoţional. Nu fugiţi de gândurile negativiste, ci gestionaţi-le pas cu pas.

Bani - Munciţi din greu iar efortul nu vă e trecut cu vederea. Nu primiţi neapărat bani, cât recunoaşterea profesionalismului.

Mai multe