Horoscop luni, 10 martie. Vin bani către Berbeci, Taurii simt o forță interioară, Racii trebuie să acționeze prudent

9 martie 2025 13:59   Horoscop

Horoscop luni, 10 martie. Descoperă ce îți rezervă astrele la început de săptămână. Lorina, astrologul Click, a realizat predicțiile detaliate pentru prima zi a săptămânii. Cine va avea o zi de nota 10?

Berbec **

Iubire - Prietenul vă schimbă programul.Intervin situații la care trebuie să vă adaptați brusc și vă poate costa timp și combustibil.

Sănătate - Hiperaciditatea vă poate cauza dificultăți. Beți un ceai și vă calmați.

Bani - Speculațiile financiare vă sunt profitabile. Nu vă îmbogățiți, dar vă intră suficienți bani în cont pentru a fi mulțumiți.

Taur **

Iubire - Vedeţi profunzimile oricărei situaţii şi persoane. Percepeţi când sunteţi minţit şi cine e onest.

Sănătate - Simţiţi o forţă interioară pe care nu ştiţi să o controlaţi optim. Descărcaţi constructiv tensiunea.

Bani - Cumpăraţi lucruri mici, cu semnificaţie pentru suflet. Staţi departe de sumele mari de bani pentru cheltuit.

Gemeni **

Iubire - O activitate de rutină vă stârneşte entuziasmul aşa cum nu vă aşteptaţi. Renunţaţi la agenda de programări.

Sănătate - Învăţaţi că răbdarea şi perseverenţa aduc rezultate. Efectele la minut sunt trecătoare.

Bani - Formaţi un tipar de a cheltui. Nu mergeţi haotic, fără ţintă şi fără o limită clară a bugetului din buzunar.

Rac **

Iubire - Comportamentul matur aduce rezultate.

Sănătate - Acceptați soluțiile practice. Fiți sceptic și pragmatic cu procedurile pentru corp.

Bani - Acționați prudent. Mai curând puneți banii în contul de economii și rămâneți la planificare bugetară.

Leu **

Iubire - Unele resurse vor fi direcţionate către planul profesional, iar familia s-ar putea să critice.

Sănătate - Priviţi starea de fapt în faţă. Unele rezultate vă pun pe gânduri dar nu e bine să le ignoraţi.

Bani - Fiţi conservator cu declaraţia de avere şi interese. Nu toată lumea priveşte cu ochi buni reuşitele, iar acțiunile din invidie vă pot face rău.

Fecioara **

Iubire - Dezacordurile apar, nu neapărat pentru că ceilalţi intenţionează să vă atace personal. Aveţi răbdare cu ei.

Sănătate - Întrebaţi, nu terminaţi rapid o consultaţie sau un act terapeutic abia început. Cereţi instrucţiuni şi urmaţi-le acasă.

Bani - Nu vă grăbiţi să concluzionaţi că aveţi toate răspunsurile. Ascultaţi activ şi după ce aveţi mai multe date, scoateţi banii.

Balanța **

Iubire - Nu vă justificați acțiunile fără să fiți întrebat. Fiți concis în comunicare și discret cu ceea ce întreprindeți.

Sănătate - Puneți întrebări, iar dacă ceva vă deranjează și vă încurcă activitatea, e bine să vedeți un terapeut.

Bani - Formulați clar lista cu ce aveți nevoie. Deraiați ușor de la obiective și dați bani pentru lucruri în plus.

Scorpion **

Iubire - Discutați despre planurile de weekend cu grupul de prieteni și stabiliți lista de prezență și destinația.

Sănătate - Faceți experimente pe propria piele. Nu schimbați tratamentul pentru afecțiuni cronice.

Bani - Ieșiți cu prietenii și achitați nota de plată. Bucurați-vă de companie și faceți-vă amintiri.

Săgetător **

Iubire - Aveţi talent de organizare, de a convinge pe alţii să vă urmeze şi vi se solicită des părerea.

Sănătate - Profitaţi de creativitatea înaintaşilor. Urmaţi modele şi vedeţi ce vi se potriveşte ca nou interes.

Bani - Vă mai lipseşte scânteia. Vreţi schimbare, aveţi bugetul şi e bine să vă clarificaţi cu obiectivul de atins.

Capricorn **

Iubire - Fiţi alături de prieteni. Nu criticaţi ci doar ascultaţi şi vedeţi cum aţi putea ajuta concret.

Sănătate - Răspunsurile sunt emoţionale. Vă enervaţi din nimic şi vă emoţionaţi din orice. Găsiţi un punct de echilibru propriu.

Bani - Poveştile celorlalţi vă impresionează şi vă daţi şi cămaşa pentru a readuce zâmbetul pe buzele prietenilor.

Vărsător **

Iubire - Prea multă distracţie vă plictiseşte. Nu mai aveţi entuziasm dar e bine să vă manifestaţi cu blândeţe în continuare.

Sănătate - Mintea şi imaginaţia funcţionează la foc automat. Programaţi câteva ore de linişte, de odihnă.

Bani - Demonstraţi partenerilor că sunteţi stabili şi că se poate conta pe voi. Ceilalţi au nevoie de confirmări şi argumente.

Pești **

Iubire - Dacă dați prea multă importanță spuselor celor dragi acum, vă încărcați negativ fără ca ei să își dea seama că v-au jignit.

Sănătate - Hipersensibilitatea emoțională vă poate da peste cap ritmul. Căutați să vă detașați.

Bani - Puneți bani deoparte. E posibil să aveți nevoie de o sumă mai importantă pentru că se vor ivi cheltuieli neprevăzute obligatorii.

Mai multe