Horoscop săptămânal 12-18 octombrie 2020: Peștii au susținători sus-puși
Horoscopul săptămânal pentru perioada 12-18 octombrie 2020 îți aduce previziuni astrale complete pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru 12-18 octombrie 2020 îți spune dacă vei avea succes în carieră, ce te așteaptă din punct de vedere al sănătății, cât de bine vei sta cu banii, dar și cu dragostea. Horoscopul săptămânii sugerează că nativii zodiei Pești au susținători sus-puși.
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Berbec
Aceste zile continuă a fi destul de dificile în ceea ce privește banii. Cu riscul de a mă repeta, nu faceți achiziții majore, cheltuiți strict pentru nevoi importante, nu vă împrumutați la bănci sau alți creditori! Orice implicare într-o afacere mare, nu e așa cum credeți acum și riscați să veniți cu bani de-acasă.
Unii dintre voi pot avea dificultăți la locul de muncă, în relațiile cu superiorii, deci este important să manifestați reținere și să nu provocați conflicte. În caz contrar, vă veți trezi într-o poziție dificilă și, ca urmare, va trebui să vă schimbați chiar locul de muncă. Dar dacă veți demonstra reținere, răbdare și înțelepciune, puteți învăța și o mulțime de lucruri pozitive, puteți primi sugestii interesante, sfaturi și chiar să aveți noroc prin parteneriate armonioase și stabile.
Horoscop săptămânal Taur: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Taur
Sunt posibile conflicte și probleme de muncă care pot depăși pe cele profesionale și vor trebui soluționate în instanță. Una peste alta, să fiți foarte scrupuloși în ceea ce privește verificarea contractelor și a documentației pentru a evita erorile legale!
Mai favorabilă va deveni perioada de după final de săptămână, când energia și carisma, depunerea de eforturi pentru exprimarea creativității, comunicarea, toate vor da tonul proiectelor voastre.
Șansa poate veni prin cei dragi, iubiți sau patroni, cu care chiar vă sfătuiesc să discutați deschis despre planurile voastre. Asta poate aduce schimbări pozitive atât în viața personală, cât și în relațiile de afaceri, lucruri care pot fi asociate cu zonele financiare sau cele de prietenie, de parteneriat și familie.
Aveți probleme cu acceptarea schimbărilor care se petrec în viața și în jurul vostru și va trebui să depuneți efort de a vă flexibiliza gândirea. Pentru asta v-ar putea ajuta prietenii.
Horoscop săptămânal Gemeni: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Gemeni
Pot apărea dificultăți în această a doua decadă a lunii octombrie, dar dacă pozița vă este puternică și stabilă, atunci veți putea să le depășiți. Din punct de vedere financiar, trebuie să fiți foarte atenți, să vă calculați cu responsabilitate cheltuielile de făcut, să plătiți impozite la timp și să vă achitați datoriile. Contrar, riscați să vi se complice viața. Cu grijă și cu înțelepciune, puteți transforma situații neplăcute în favoarea voastră.
Deveniți apoi mai responsabili în afaceri și relații, ceea ce va ajuta la consolidarea autorității și la construirea unei baze bune pentru viitor. Pentru asta, vedeți să nu ratați oportunitățile oferite de univers!
Afectiv, este o perioadă favorabilă pentru crearea unor relații de dragoste stabile, pentru divertisment, pentru petreceri sau pentru căsătorie. Dacă vor apărea probleme, ele vor fi mici și urgente. Cu mobilizare de moment, le veți rezolva.
Horoscop săptămânal Rac: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Rac
Perioada poate fi periculoasa și în ce privește integritatea fizică, așa că vă recomand atenție la drumuri, să nu vă asumați riscuri și să urmați măsurile de siguranță atunci când lucrați cu echipamente electrice.
Dezamăgirile din viața personală nu sunt excluse nici ele, nu totul va fi în regulă în relațiile afective și veți avea momente în care vă veți simți singuri și inutili. Efectele externe negative ale stresului și unele probleme pot atinge punctul culminant. Este recomandabil să vă angajați în promovarea sănătății, precum și în relațiile cu cei dragi, deoarece susținerea va fi importantă pentru a vă simți mai încrezători și a părea mai eficienți. Într-adevăr, în carieră și în relațiile cu partenerii pot apărea momente tensionate, confruntări deschise și rivalitate.
În jur de weekend abia veți deveni mai activi, nivelul de energie vitală va crește până veți ajunge să fiți în formă pentru a putea pune lucrurile în ordine, a vă ordona sentimentele și dorințele și a acționa cu mai mult succes.
Horoscop săptămânal Leu: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Leu
Să fiți foarte atenți la mediul înconjurător, deoarece în cercul vostru pot exista oameni cu o reputație dubioasă. Este o perioadă nepotrivită pentru călătorii, deoarece departe de casă, prieteni și parteneri va fi mai greu să vă protejați. Așa că atunci va trebui să „încetiniți” și să fiți mai reținuți și mai atenți atât acasă, cât și la serviciu.
Spre final de săptămână vine o perioadă mai calmă și veți acorda mai mult timp și atenție mediului de acasă, comunicării cu vechii prieteni, confortului vostru. Cooperarea în afaceri și creativitatea, noile interese comune, respectul și înțelegerea reciprocă vor ajuta la formarea de parteneriate pe termen lung. Prin urmare, pentru a simți încredere și a avea rezultate bune pe viitor, ar trebui întâi să treceți cu calm pe acest al doilea decan al lunii octombrie.
Financiar, veți fi cât de cât mulțumiți cu ceea ce veți câștiga, dar trebuie să planificați și să prioritizați foarte bine cheltuielile ca să nu rămâneți fără bani înainte de următorul salariu.
Horoscop săptămânal Fecioară: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Fecioară
Evenimentele și investițiile riscante la mijlocul săptămânii pot fi ineficiente și intempestive și necesită calcul cu exactitate a situației. Este posibil să vi se refuze sprijinul financiar, va trebui să vă bazați mai mult pe voi înșivă și nu pe parteneri. Pot apărea inclusiv conflicte, ciocniri de interese, rivalitate și invidie.
Spre final de perioadă vine șansa de a găsi noi surse de venit, de a investi cu succes în casă, în imobiliare sau în proiecte noi. Trebuie să fiți eventual mai întreprinzători și mai deschiși comunicării. Acesta este un timp bun pentru a ieși, pentru a vorbi în public, pentru relații romantice sau de afaceri, căci aveți toate șansele să deveniți populari și atractivi pentru noi parteneri și relații pe termen lung. Carisma, magnetismul, energia și potențialul vor crește, ceea ce va permite să consolidați relațiile afective, precum și să experimentați iubirea.
Horoscop săptămânal Balanță: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Balanță
Trebuie să vă comportați foarte atent, deoarece evenimentele care pot sosi au potențial de a zgudui situația. Chiar și în familie, alături de cei dragi pot apărea probleme neplăcute. Nu puneți și voi paie pe foc!
Ultimele 3 zile din perioadă, se va ameliora starea lucrurilor, va veni un timp favorabil pentru începerea de noi proiecte, pentru obținerea unui alt loc de muncă sau pentru extinderea cercului de afaceri și al legăturilor personale. Interesele pot trece la sfera materială, veți căuta noi surse de venit și veți reuși să găsiți.
Antreprenorii vor fi activi, își vor implementa planurile și vor încheia contracte de succes.
Chiar dacă unele probleme financiare pot apărea, veți putea face față problemelor, dificultăților în afaceri și în carieră. La acest capitol nu v-ar putea ajuta prietenii, din contră, nu vă sfătuiesc să apelați cu bani la ei. Încercați să vă limitați la cât aveți!
Dacă se ivește o propunere de a lucra la un proiect secret, de a-i ajuta pe alții, de a coopera într-o echipă în care ați avea statutul doar de membru lucrător, nu ezitați să vă implicați. Veți face un bine care vi se va întoarce îndoit.
Horoscop săptămânal Scorpion: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Scorpion
Înșelăciunile, iluziile vă vor împiedica să evaluați obiectiv ceea ce se întâmplă. Abia de la final de săptămână încolo va începe o perioadă mai dinamică și care va fi un start pozitiv pentru noul ciclu anual. Tot de atunci încolo atunci veți putea întoarce pierderile sau înfrângerile din trecut în avantajul vostru. Veți avea pentru asta energie, inițiativă și sprijinul partenerilor. Exact ce aveți nevoie. Cu fiecare zi veți simți o creștere a energiei interne, a dorinței de independență, o mare determinare și disponibilități pentru activități de conducere. Vă veți schimba în mod activ stilul de lucru și veți abandona angajamentele anterioare dacă nu vă îndeplinesc interesele spirituale și personale. De aceea pot exista unele confuzii în sfera profesională, precum și în relațiile personale. Cu toate acestea, este cea mai bună perioadă pentru formarea de noi planuri, proiecte sau relații. Oricum, sectoarele sociale vor fi în primplan și voi trebuie să vă mobilizați.
Horoscop săptămânal Săgetător: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Săgetător
Un număr prea mare de contacte va duce la conexiuni inutile, agitații aiurea, energie risipită, probleme urgente care vor distrage de la lucrurile serioase de care ar trebui de fapt să vă ocupați. Prin urmare, pentru a depăși perioada tensionată, va trebui să acționați responsabil și cu mai multă atenție, să vă consultați cu specialiști și cu persoane competente, căci singuri nu veți vedea toate capcanele.
Este important să vă mențineți pozițiile la locul de muncă, relațiile cu șefii, colegii, să nu cedați provocărilor și, de asemenea, să nu vă bazați pe informații neconfirmate. Contrar, există riscul de a pierde fonduri și proprietăți, de a vă accidenta, de a vă trezi în mijlocul unui mare scandal care poate duce la pierderea reputației.
Dacă veți reuși să vă mențineți pozițiile, să nu vă implicați în vanitate și aventuri, atunci, la sfârșitul săptămânii, veți putea să puneți lucrurile în ordine și să vă stabilizați poziția. Vă vor fi de folos noile alianțe, persoanele cu aceeași idee și același scop, implicit planurile comune.
Horoscop săptămânal Capricorn: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Capricorn
Pregătiți-vă pentru destulă activitate, căci propuneri vor veni pe neașteptate, ceea ce poate aduce perspective bune pentru extinderea afacerii și crearea de planuri favorabile pentru finalul lunii. Vă sfătuiesc pentru atunci să vă stabiliți prioritățile, să acționați voluntar și astfel, succesul nu va întârzia să apară.
Luați în considerare ideea că v-ar putea ajuta partenerul sau că deciziile pe care le veți lua vor afecta relația voastră. Dacă nu sunteți angajați într-o relație oficială, atunci evenimentele se pot precipita dinspre rivali, colaboratori, dușmani pe care deja îi cunoașteți.
Dacă problemele de la serviciu sunt atât de grave încât doar legal se pot rezolva, nu omiteți ideea unui proces în instanță.
Aveți grijă și fiți precauțila relațiile cu șefii și eventual la organele de control, cu care de altfel v-ați putea înțelege dacă ați da și voi dovadă de flexibilitate.
Horoscop săptămânal Vărsător: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Vărsător
Acest al doilea decan de octombrie vine și el cu agitația lui, iar voi trebuie să aveți grijă la relații, căci mulți puteți fi vulnerabili la critici și opoziții din partea altora, inclusiv din partea partenerilor. Dar nu trebuie să puneți paie pe foc, pentru că sunteți dependenți de circumstanțe și de oamenii din jur și aveți limitate libertățile.
Nu este un moment potrivit nici pentru deplasări de plăcere sau călătorii de afaceri, în special în străinătate. Acolo vă pot aștepta situații ciudate și neprevăzute, așa că mai bine amânați! Altfel, ce veți face acum acolo va fi repus în discuție și se va rezolva abia în 3-4 săptămâni.
Abia mai târziu se vor deschide căile pentru o nouă poziție, o creștere a salariului, o extindere a planurilor creative și schimbări favorabile.
Proiectele pe termen lung au nevoie de o analiză atentă, iar asta nu o veți putea face doar în câteva zile. Veți avea la dispoziție timp până în decembrie de revizuiri și recapitulări până o să atingeți forma finală.
Horoscop săptămânal Pești: 12-18 octombrie 2020
Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Pești
Lucrurile nu se vor mai relaxa acum, ci mai aveți de așteptat puțin. Dar trebuie să știți un lucru-deși grele și neplăcute, exact aceste situații care înca mai au loc, deschid calea unei alte perspective pentru viitorul îndepărtat.
Să aveți speranțacă veți putea începe să vă construiți planuri ambițioase pentru termen lung, căci veți avea cale liberă, idei și informații necesare. Iar ca să vă reveniți atunci și mai bine, acum puteți pleca măcar câteva zile în călătorie, să faceți o schimbare de peisaj care, prin forța impactului emoțional, va ajuta să uitați de necazurile din trecut.
Deocamdată, să fiți siguri că aveți susținători și prieteni sus-puși pentru a fi sprijin în situații critice și probleme importante . Problema e că indecizia voastră ar putea afecta alegerile pe care le faceți, iar aici vă dau o sugestie-ascultați-vă vocea interioară, flerul și intuiția, căci ele vă vor ajuta să deslușiți mersul lucrurilor pentru viitorul îndepărtat, chiar dacă acum totul pare cețos, cel puțin în zona carierei sau a statutului vostru social.
Relațiile afective decurg frumos și e indicat să contribuiți la dezvoltarea lor, să vă lăsați pe aripile romantismului, să vă faceți timp și pentru partener.