Horoscop zilnic 11 iunie: Balanţele sunt predispuse la afecţiuni digestive
10 iunie 2016 18:10
Horoscop
Ultima actualizare:
Citește horoscop zilnic 11 iunie, realizat de astrologul Click!, Tina Rizea. Norme şi ordonanţe care sunt impuse în activităţi profesionale aflate pe cale de dispariţie. Nativii din Taur şi din Gemeni devin mai prosperi, iar Capricornii achită datorii.
Horoscop zilnic 11 iunie: Berbec (21.03 - 19.04)
- Iubire. Sunteţi privit de toţi cei din anturaj ca o persoană simpatică şi atrăgătoare.
- Sănătate. E necesar să fiţi mult mai atenţi la administrarea noilor medicamente! Consumul de cafea exagerat poate deveni periculos!
- Bani. Apar, în sfârşit, câştigurile financiare pe care le-aţi planificat deja cu foarte mare atenţie.
Horoscop zilnic 11 iunie: Taur (20.04 - 20.05)
- Iubire. Satisfacţiile în iubire şi armonia familială par concepte care aparţin trecutului.
- Sănătate. Sunteţi predispuşi la alergii şi la intoxicaţii alimentare sau medicamentoase. E necesar să evitaţi excesele de orice fel.
- Bani. Păreţi foarte optimişti, chiar dacă situaţia financiară încă nu s-a redresat.
Horoscop zilnic 11 iunie: Gemeni (21.05 - 21.06)
- Iubire. Exageraţi prin cuvinte prea dure în disputele cu persoana iubită.
- Sănătate. Sunteţi gurmanzi şi nu veţi refuza nicio delicatesă. Trebuie să fiţi atenţi la alimentaţie şi la administrarea medicamentelor, pentru că sunteţi predispuşi la intoxicaţii.
- Bani. Vă anunţaţi familia că nu vreţi să renunţaţi la economii şi bine faceţi.
Horoscop zilnic 11 iunie: Rac (22.06 - 22.07)
- Iubire. Problemele sentimentale se axează pe neînţelegerile cu persoana iubită.
- Sănătate. Veţi constata că nu vă mai încap hainele de anul trecut. Sunteţi gurmanzi şi nu veţi renunţa în niciun caz la dulciuri. Dietele devin şi mai severe.
- Bani. Investiţiile financiare făcute fără capital „străin” vor fi azi de bun augur.
Horoscop zilnic 11 iunie: Leu (23.07 - 22.08)
- Iubire. Sunteţi fericiţi şi visaţi în continuare la călătorii în ţări exotice împreună cu persoana iubită.
- Sănătate. Chiar dacă starea de sănătate nu e bună, nu vă trataţi corespunzător. Nimeni în afară de dv. nu poate să vă impună reguli de viaţă.
- Bani. Din punct de vedere financiar aţi depăşit destule probleme. Progres.
Horoscop zilnic 11 iunie: Fecioară (23.08 - 22.09)
- Iubire. Vă ciondăniţi cu persoana iubită, dar ajunşi în dormitor, împăcarea e asigurată.
- Sănătate. Tutunul ar putea deveni principalul dv. inamic. Numeroase excese contraindicate. Durerile de cap vă vor sâcâi întreaga zi.
- Bani. Deşi vă simţiţi în continuare norocoşi, aţi cam ajuns la fundul sacului.
Horoscop zilnic 11 iunie: Balanţă (23.09 - 23.10)
- Iubire. Partenerul dv. de cuplu vă susţine, ca şi până acum, fără să comenteze.
- Sănătate. Sunteţi predispuşi la mici afecţiuni digestive din cauza meselor neregulate. Din cauza grabei aţi putea avea unele accidente neplăcute.
- Bani. Orice aţi face, orice decizie aţi lua, veţi câştiga bani întruna.
Horoscop zilnic 11 iunie: Scorpion (24.10 - 22.11)
- Iubire. Sunteţi agresat verbal de persoana iubită, dar nici dv. nu vă lăsaţi mai prejos. Până seara aveţi însă suficient timp să vă împăcaţi!
- Sănătate. Nu uitaţi că aveţi tendinţa să nu mâncaţi la timp! Hipoglicemia poate deveni periculoasă.
- Bani. Toţi nativii îşi ascund cu mare grijă de rudele apropiate ultimele nemulţumiri financiare şi profesionale.
Horoscop zilnic 11 iunie: Săgetător (23.11 - 21.12)
- Iubire. Vă împăcaţi pe neaşteptate cu o persoană iubită, cu care v-aţi certat ieri seară. Puneţi din nou mai presus de orice iubirea.
- Sănătate. Sunteţi deficitari la capitolul vitamine şi calciu. Apelaţi, dacă e posibil, şi la remedii naturiste.
- Bani. Situaţia financiară este mai mult decât foarte încurcată, dar rezistaţi cu brio fără să vă văitaţi.
Horoscop zilnic 11 iunie: Capricorn (22.12 - 20.01)
- Iubire. Aveţi şanse să trăiţi iubiri impulsive, noi pasiuni gen „coup de foudre”, care vă dau viaţa peste cap.
- Sănătate. Nefumatorii îşi găsesc alte „mici” vicii, care le împovărează organismul cu diverse disfuncţii. Când aţi făcut ultima vizită la doctor?
- Bani. Ultima ofertă profesională presupune multă muncă şi bani foarte puţini, dar culmea e că nu vă displace.
Horoscop zilnic 11 iunie: Vărsător (21.01 - 19.02)
- Iubire. Sunt posibile probleme referitoare la relaţia cu partenerul de cuplu. Amânaţi discuţiile pentru săptămâna viitoare.
- Sănătate. E bine să nu mai petreceţi ziua într-o cameră închisă şi neaerisită.
- Bani. Dacă se îmbunătăţeşte situaţia financiară, credeţi că nu aveţi nevoie de nimeni.
Horoscop zilnic 11 iunie: Peşti (20.02 - 20.03)
- Iubire. Partenerul de cuplu este mult mai tandru şi preia o parte din activităţile casnice cotidiene.
- Sănătate. Sunt absolut necesare din nou unele intervenţii stomatologice dureroase pe care nu aveţi cum să le mai amânaţi.
- Bani. Prietenii apropiaţi şi mai ales amicele profită şi vă cer toţi împrumuturile înapoi.