Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Gemenii acţionează din instinct
Citește horoscopul zilnic din 15 decembrie, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele în horoscopul zilei de marţi,15 decembrie 2020!
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Berbec (21.03 - 19.04)
Iubire - Decideți să vă plimbați în loc să conduceți și aveți ocazia să vă întâlniți cu oameni cu care nu ați mai ținut legătura.
Sănătate - Aveți vitalitate și ieșiți din inerție. Nu evitați mișcarea fizică sau sarcinile mai solicitante.
Bani - Arătați și primiți dovezi de prietenie și colegialitate. Fiți optimist și recunoscător.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Taur (20.04 - 20.05)
Iubire - Vreți să trăiți unele experiențe la prima mână, să vă bucurați de senzații noi în locații mai excentrice.
Sănătate - Orice blocaj fizic are la bază un dezechilibru emoțional. Analizați trăirile care au deranjat.
Bani - Simțiți nevoia să fiți în mișcare permanent și e bine să vă ocupați de sarcinile care nu presupun rutina de birou.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Gemeni (21.05 - 21.06)
Iubire - Acționați din instinct și resimțiți o foame interioară de experiențe noi, proaspete.
Sănătate - Starea de iritare poate fi eliberată printr-un antrenament fizic mai intens. Alegeți instructorul potrivit.
Bani - Vă ajută să vă ocupați de sarcinile cotidiene o muzică în surdină, aromaterapia la birou.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Rac (22.06- 22.07)
Iubire - Mesajele transmise sunt confuze, iar cei din jur nu știu ce răspuns să vă ofere.
Sănătate - Vi se cer favoruri care vă solicită resurse suplimentare de energie față de nivelul actual. Învățați să spuneți Nu, căci altfel, riscați să rămâneți fără vlagă pentru prioritățile personale.
Bani - Vă ocupați de sarcini care nu prea vă sunt pe plac, dar simțiți că e responsabilitate. Veți fi apreciat.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Leu (23.07- 22.08)
Iubire - Amânați planurile sociale. Tot ce vă doriți e să stați comod în fața serialului preferat.
Sănătate - Sunteți retras, nu în apele voastre. Starea e mai letargică și aveți nevoie de vitamine.
Bani - Faceți schițe ale obiectivelor și insistați să le puteți pune în practică singuri. Nu vă încăpățânați și acceptați sugestii.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Fecioară (23.08-22.09)
Iubire - Poveștile și nevoile emoționale sunt prea intense, iar asta poate speria persoanele care nu vă cunosc.
Sănătate - Meticulozitatea vă ajută să puneți întrebările potrivite bazat pe rezultate de la analize pe care nu prea le-ați înțeles.
Bani - Aveți viziune de ansamblu și planificați eficient dinainte mișcările pentru a duce la bun sfârșit proiectele profesionale.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Balanţă (23.09 -23.10)
Iubire - Opriți-vă din a căuta să interpretați mesajele subtile de la ceilalți și pur și simplu bucurați-vă de companie și de clipă.
Sănătate - Deveniți conștient de limitări și luați în calcul îmbunătățirea stării fizice. Începeți cu mai multă mișcare.
Bani - Cei din jur vă îndeplinesc cererile fără să comenteze și vi se oferă mijloacele și resursele necesare pentru a termina sarcinile mai ușor decât ați sperat.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Scorpion (24.10 - 22.11)
Iubire - Cereți scuze persoanelor care s-au confruntat recent cu replici mai usturătoare.
Sănătate - Aveți energie și încredere că puteți face tot ce v-ați propus.
Bani - Obțineți satisfacție personală din lucrul în echipă. Nu vă simțiți amenințat de victoriile altora.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Săgetător (23.11 - 21.12)
Iubire - Pregătiți-vă pentru noi cunoștințe, atât platonice, cât și care vă stârnesc interesul romantic.
Sănătate - Vă simțiți energizat, doriți să vă sporiți confortul. Evitați activitățile serioase.
Bani - Vreți să vă bucurați simțurile dar e nevoie și de cumpătare la cumpărături.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Capricorn (22.12 - 20.01)
Iubire - O discuție față în față vi se pare un stres în plus. Ajutați-vă de tehnologie și țineți legătura online.
Sănătate - Nivelul de energie poate fi chiar prea ridicat pentru activitățile propuse. Atenție la nerăbdare.
Bani - Sunteți pregătit să vă apărați poziția cu argumente puternice pentru acțiunile voastre. Discutați amiabil întâi.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Vărsător (21.01 -19.02)
Iubire - O ieșire sau o conversație pe Skype cu o femeie sau o rudă apropiată se transformă într-o sursă de inspirație motivațională.
Sănătate - Starea de bine trebuie folosită pentru a rezolva din treburile personale. Nu lânceziți.
Bani - Vă dovediți generos și extravagant simultan. Nu deveniți arogant iar dacă vreți să dăruiți ceva de valoare, faceți-o fără interese ascunse.
Horoscop zilnic 15 decembrie 2020: Pești (20.02 -20.03)
Iubire - Plecați singur la drum și sunteți deschis spre noi oameni, noi sentimente și peisaje.
Sănătate - E ideal să începeți ziua cu programul de mișcare sau orice tip de efort vă face plăcere.
Bani - Adevărul iese la iveală și apare necesitatea de jusificări pentru acțiuni din trecut.