Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Vărsătorii au energie pozitivă
Citește horoscopul zilnic din 15 februarie 2020, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele în horoscopul zilei de sâmbătă, 15 februarie 2020!
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Berbec (21.03 - 19.04)
Iubire - Aveți senzația că nimeni nu vă ajută și că nu aveți putere să duceți sarcinile la capăt de unul singur. E doar ceva trecător.
Sănătate - Conștientizați o anume sensibilitate și acordați atenție în plus alimentației și odihnei.
Bani - Nu renunțați la ideile de acum, ci doar amânați punerea lor în practică.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Taur (20.04 - 20.05)
Iubire - Evitați socializarea. Răbdarea e limitată, sunteți conflictual și agitat.
Sănătate - Nu vă implicați în activități care au potențial să vă aducă în stare de enervare.
Bani - Nu modificați informațiile deținute pentru a manipula realitatea în favoarea voastră. Prezentați datele exact așa cum le aveți.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Gemeni (21.05 - 21.06)
Iubire - Este vorba de evenimente obișnuite, repetitive, fără ca ceva să iasă din tipar. Relaxați-vă.
Sănătate - Se acutizează pe moment unele sensibilități și trebuie să fiți atent la depășirea punctului ce aduce dezechilibru.
Bani - Aveți răbdare și înțelegere mai mult ca de obicei. Planificați activități care să vă solicite aceste calități.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Rac (22.06- 22.07)
Iubire - Intuiți clar ce vor partenerii să obțină de la voi și puteți negocia în cunoștință de cauză.
Sănătate - Reapar dureri sau mici probleme specific localizate de care sunteți conștient. Nu vă alarmați, căci sunt trecătoare!
Bani - Teama de a rata termenul vă împinge să acționați pripit, impulsiv, fără a lua în calcul realitatea obiectivă. Calmați-vă pentru evitarea pierderii!
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Leu (23.07- 22.08)
Iubire - Vă forțați să acționați după preferințele altora, dar asta vă duce către frustare. Amânați ieșirile din decor!
Sănătate - Programați-vă activitățile în așa fel încât să vă mențineți echilibrul fizic. Alegeți cu grijă.
Bani - Simțiți nevoia de a avea cât mai mulți bani și de a cheltui fără să aveți grija contului.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Fecioară (23.08 -22.09)
Iubire - Sunteți receptiv la ceilalți și le puteți da sfaturi optime. Intuiți rapid cauza reală a problemelor lor.
Sănătate - Nivelul de energie e redus, starea e una care tinde către bolnăvicioasă, iar asta vă afectează ritmul cotidian.
Bani - Cereți ajutorul unor specialiști în domeniul profesional, nu doar pentru a vă cunoaște mai bine îndatoririle, ci și pentru a vă dezvolta.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Balanţă (23.09 - 23.10)
Iubire - Vreți să stați mai izolat, vă este dificil să fiți în mijlocul unui grup de oameni.
Sănătate - Dacă aveți grijă să rămâneți echilibrat și centrat, faceți față cu brio activităților cotidiene.
Bani - Vă enervați pentru lucruri spuse de colegi și apar discuții sau conflicte interminabile, fără sens.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Scorpion (24.10 - 22.11)
Iubire - Cei din jur vă solicită să le faceți diferite servicii. Ajutați, dar cu măsură și în funcție de prioritățile personale.
Sănătate - Unele simptome constante și repetitive vă forțează să faceți o vizită în cabinetul specialistului.
Bani - Dezechilibrul emoțional vă limitează capacitatea de a judeca detaliile profesionale obiectiv. Cereți ajutor.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Săgetător (23.11 - 21.12)
Iubire - Fiți recunoscător pentru acele persoane apropiate care există deja în viața dvs.
Sănătate - Sunteți mai retras, preocupat să vă mențineți rezervele de energie pentru a face față măcar sarcinilor administrative.
Bani - Acum nu sunt importante evenimentele în sine, ci reacția, modul cum le percepeți, le integrați și acceptați.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Capricorn (22.12 - 20.01)
Iubire - Cu cât o persoană e de mult timp în viața voastră, cu atât relația a avut timp să crească. Apreciați prietenii vechi.
Sănătate - Planul energetic subtil vă afectează și sesizați imediat orice schimbare de atitudine la ceilalți. Nu vă lăsați atras în conflicte ce nu vă aparțin. Vă epuizează.
Bani - Puterea interioară și autoritatea vă dau șansa să reacționați optim la provocările de moment.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Vărsător (21.01 -19.02)
Iubire - Vreți să faceți activități pe care în mod normal nu le găsiți atrăgătoare. Nu exagerați.
Sănătate - Sunteți încărcat cu multă energie pozitivă și optimism. Profitați.
Bani - Ritmul celorlați vi se pare că e unul prea lent care vă produce și vouă încetineală. Atenție la agitație.
Horoscop zilnic 15 februarie 2020: Peşti (20.02 -20.03)
Iubire - Dacă ați evitat să discutați o problemă cu partenerul, acum e timpul să o puneți pe tapet, alături de o cină copioasă. Sunt șanse de lămurire.
Sănătate - Sunteți predispus la mici incidente care vă obligă să acordați atenție suplimentară îngrijirii corpului.
Bani - Verificați de două ori înainte de a pleca de la birou sau casă, ca totul să fie închis - apă, gaz, prize.