Horoscop zilnic 17 iunie: Peşti, staţi departe de tentaţia de a flirta pentru a vă atinge scopul
Citește horoscopul zilnic din 17 iunie, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele pentru ziua de luni, 17 iunie.
Horoscop zilnic 17 iunie: Berbec (21.03 - 19.04)
Iubire - Nu vă puteți susține punctul de vedere. Mai bine faceți compromisuri și mergeți pe mâna prietenilor în timpul liber.
Sănătate - Continuți să faceți mișcare dar fiți cu băgare de seamă. Vă puteți răni fără să vă dați seama.
Bani - Primiți bani din contractele de colaborare. E indicat să mergeți cu partenerul să sărbătoriți.
Horoscop zilnic 17 iunie: Taur (20.04 - 20.05)
Iubire - Păstrați discreția și discutați problemele de cuplu în spatele ușilor închise, departe de urechile indiscrete și de copii.
Sănătate - Vă simțiți atras de mișcări blânde, care să vă detensioneze și să vă dea răgaz să vă liniștiți.
Bani - Doriți să faceți mediul de lucru și cel de acasă mai confortabil. Ieșiți și vedeți oferta pentru decorațiuni și accesorii imobiliare.
Horoscop zilnic 17 iunie: Gemeni (21.05 - 21.06)
Iubire - Veniți în întâmpinarea dorințelor celor dragi dar nu deveniți agresivi. Adaptați-vă atitudinea după ei.
Sănătate - Buna dispoziție vine și pleacă. Căutați să vă autoechilibrați și nu luați nimic prea personal.
Bani - Ideile de comerț nu sunt tocmai productive. Vedeți mai bine proiecte de investiții sau economii.
Horoscop zilnic 17 iunie: Rac (22.06- 22.07)
Iubire - Nu reușiți să vă țineți de promisiunile făcute iar cei dragi vă sâcâie cu solicitări de favoruri. Spuneți-le răspicat.
Sănătate - Problemele cronice revin în actualitate. Nu vă împingeți limitele, căutați să aveți remediile la îndemână.
Bani - Realizați că micile cheltuieli de pe lângă casă sunt de fapt destul de costisitoare. Faceți liste și calcule concrete.
Horoscop zilnic 17 iunie: Leu (23.07- 22.08)
Iubire - Comunicarea e defectuoasă. Aveți senzația că nu ajungeți la un sens comun cu ceilalți. Reduceți socializarea.
Sănătate - Mergeți în natură sau înscrieți-vă la cursuri de mișcare în aer liber. Îndrăzniți să faceți ceva nou.
Bani - Vă puteți recupera datorii mai vechi dar nu fără discuții mai puțin plăcute. Nu renunțați și luptați pentru interesul vostru.
Horoscop zilnic 17 iunie: Fecioară (23.08 -22.09)
Iubire - Stăpâniți-vă răbufnirile. Se pot isca tensiuni din lucruri mărunte și o să scăpați cuvintele de sub control.
Sănătate - Faceți activități care să vă ridice dispoziția și să vă crească nivelul de energie. Fiți indulgenți cu voi.
Bani - Împrumuturile de acum pot avea consecințe și costuri nebănuite. Verificați ce acte semnați.
Horoscop zilnic 17 iunie: Balanţă (23.09 - 23.10)
Iubire - Exersați răbdarea. Cuvintele impulsive și dispoziția mai iritabilă nu vă fac cel mai plăcut interlocutor.
Sănătate - Îmbunătățiți calitatea meselor. Implicați și familia, stabiliți un meniu mai sănătos.
Bani - Cheltuielile majore merg spre casă dar resimțiți nevoia să oferiți propriei persoane mici mofturi.
Horoscop zilnic 17 iunie: Scorpion (24.10 - 22.11)
Iubire - Întâmpinați dificultăți relaționale. Dacă sunteți la înfiriparea unei noi idile, nu abandonați. Mai oferiți o șansă.
Sănătate - Evitați drumurile și agitația. Vă puteți accidenta pentru că vă lăsați distras rapid.
Bani - Investiți în marketing, fie al propriei persoane, fie al firmei pentru care lucrați. Banii investiți se dovedesc profitabili.
Horoscop zilnic 17 iunie: Săgetător (23.11 - 21.12)
Iubire - Renunțați la antipatiile sau tensiunile învechite. Iertați și mergeți mai departe fără să vă mai interesați de soarta altora.
Sănătate - Problemele recente deși mărunte, se pot cumula. Odihniți-vă și relaxați-vă alături de grupul de prieteni.
Bani - Intrați cam mult în economii dar e mai bine să achitați facturile și datoriile restante.
Horoscop zilnic 17 iunie: Capricorn (22.12 - 20.01)
Iubire - Nu vă grăbiți să intrați în noi relații fără să cunoașteți mai profund preferințele și gusturile celuilalt.
Sănătate - Încercați să vă abțineți de la mâncăruri grele, condimentate puternic. Faceți mișcare ușoară și luați mai des pauză.
Bani - În funcție de situația contului, ieșiți și faceți investiții în bunuri de folosință îndelungată. Cereți referințe.
Horoscop zilnic 17 iunie: Vărsător (21.01 -19.02)
Iubire - Puneți în discuție separarea de persoanele care nu mai au obiective comune cu voi. Vorbiți deschis.
Sănătate - Odihniți-vă activ. Nu leneviți, dar nici nu vă forțați să mergeți la maraton din prima. Faceți antrenamente de începători.
Bani - Atenție la personele care vin la voi și vă prezintă idei de investiții cu profit rapid. Nu dați bani fără cercetări.
Horoscop zilnic 17 iunie: Peşti (20.02 - 20.03)
Iubire - Stați departe de tentația de a flirta pentru a vă atinge scopul. Pierderea va fi mult mai mare.
Sănătate - Regimul adoptat și rutina de exerciții chiar reduse cantitativ, își arată rezultatele. Vă simțiți energic și vitalizat.
Bani - Vă puteți extinde dar e bine să testați persoanele pe care le luați în calcul pentru colaborare.