Horoscop zilnic 17 martie: Berbecii își reîncarcă bateriile în cuplu

16 martie 2018 18:03   Horoscop
Ultima actualizare:

Citește horoscop zilnic 17 martie, realizat de astrologul Click!, Lorina.

Horoscop zilnic 17 martie: Berbec (21.03 - 19.04)

Iubire - dacă vă înconjuraţi de oameni, e posibil să vă obosiţi prea tare. Retrageţi-vă şi reîncărcaţi-vă bateriile alături de perechea voastră!

Sănătate -  dozaţi-vă efortul mental pentru a nu ajunge la agitaţie si tensiune interioară.

Bani - nu vă dispersaţi atenţia în prea multe proiecte mici pentru că riscaţi să nu terminaţi nici unul.

Horoscop zilnic 17 martie: Taur (20.04 - 20.05)

Iubire - folosiţi-vă de planul spiritual pentru a vă regăsi armonia şi pacea interioară în cuplu.

Sănătate -  tânjiţi după libertate și nu trebuie să vă ataşaţi de nimeni şi nimic. Concentraţi-vă pe planuri pentru viitor dacă doriți confort psihic.

Bani - notaţi-vă ideile care vin astăzi, nu le verbalizaţi încă. Doar observaţi şi analizați-vă gândurile.

Horoscop zilnic 17 martie: Gemeni (21.05 - 21.06)

Iubire - vă simţiţi bine dacă mergeţi în cuplu în locuri mai atipice şi preferaţi activităţi mai neconvenţionale.

Sănătate -  faceţi lucruri care vă echilibrează emoţional pentru a putea menţine tonusul la un nivel optim.

Bani - scopul vostru este extinderea activităţii. Detaşaţi-vă printr-o pauză de la rutină şi o să aveţi o nouă perspectivă.

Horoscop zilnic 17 martie: Rac (22.06- 22.07)

Iubire - dozaţi-vă şi canalizaţi-vă echilibrat activitățile! Altfel, munca vă acaparează orice moment liber pe care trebuia să îl dăruiți familiei.

Sănătate -  ocupaţi-vă de micile probleme de sănătate de la primele simptome. Nu vă neglijaţi, iar dacă e necesar, adresați-vă specialistului!

Bani - cereţi îndrumare de la oameni din străinătate pentru a dezvolta idei şi concepte noi.

Horoscop zilnic 17 martie: Leu (23.07- 22.08)

Iubire - nu jucaţi la multe capete și pe multe fronturi. Petreceţi timp cu copiii, cu cei dragi sau în activităţi creative!

Sănătate -  ascultaţi-vă mai mult vocea interioară decât părerile şi gândurile celor din anturaj.

Bani - adaptaţi la nevoile personale acele informaţii de la persoane ce aparţin altui mediu cultural, cu alte valori şi principii. Deschideți astfel oportunitățile.

Horoscop zilnic 17 martie: Fecioară (23.08 -22.09)

Iubire - reorganizarea căminului, a sarcinilor pentru cei dragi şi activităţile cotidiene vă ocupă tot timpul şi vă anulează planurile sociale.

Sănătate -  rămâneţi pozitivi şi nu vă stresaţi pentru orice mică iritare trecătoare. Vă dați ziua peste cap.

Bani - puteţi scăpa de partenerii de afaceri superficiali sau despre care aflaţi lucruri ce trezesc suspiciuni. Faceți curățenie în mediul vostru!

Horoscop zilnic 17 martie: Balanţă (23.09 - 23.10)

Iubire - vreţi să fiţi în lumina reflectoarelor şi orice activitate de răsfăţ e ideală azi pentru voi. Schimbarea va fi remarcată de partener.

Sănătate -  vă puteţi ocupa de cercetări şi informare pentru a pune la cale un plan pe care să îl urmaţi.

Bani - programul de muncă este aglomerat şi trebuie să fiţi eficienți şi organizați. Nu vă supraîncărcaţi.

Horoscop zilnic 17 martie: Scorpion (24.10 - 22.11)

Iubire - ieşiţi în cuplu cu prietenii, socializaţi, bucuraţi-vă de viaţă, dar faceţi-o într-o companie de calitate.

Sănătate -  nu vă abateţi de la linia de conduită stabilită. Sfătuiţi-vă cu un specialist pentru ajustări.

Bani - nu cheltuiţi mai mult decât e necesar. Puteţi însă munci suplimentar pentru a spori bugetul.

Horoscop zilnic 17 martie: Săgetător (23.11 - 21.12)

Iubire - păstraţi-vă entuziasmul faţă de noile cunoştinţe, dar nici nu căutaţi permanent ceva nou.

Sănătate -  fiţi atenţi la neatenţie-să nu vă înţepaţi sau tăiaţi din neglijenţă. Sunt posibile mici dureri de cap.

Bani - este o perioadă încărcată, cu comisioane, telefoane, mailuri. Găsiţi greu concentrarea pe o singură sarcină.

Horoscop zilnic 17 martie: Capricorn (22.12 - 20.01)

Iubire - puneţi preţ pe romantism, stabilitate, oameni loiali şi dragi. Puteţi petrece timp cu familia.

Sănătate -  sistemul nervos este supraîncărcat şi este o provocare să vă găsiţi puterea de concentrare.

Bani - faceţi un bilanţ al stării financiare şi căutaţi să vă organizaţi eficient activitatea de peste zi.

Horoscop zilnic 17 martie: Vărsător (21.01 -19.02)

Iubire - comunicarea cu cei dragi este bazată pe tehnologie azi întrucât voi sunteţi mereu pe drumuri.

Sănătate -  viaţa interioară vă poate determina starea fizică. Rămâneţi obiectivi şi ancorați în prezent.

Bani - munciţi mai mult pentru a spori bugetul, dar aveţi tendinţa să şi cheltuiţi mai mult. Fiţi practici!

Horoscop zilnic 17 martie: Peşti (20.02 - 20.03)

Iubire - sunteţi mai individualiști, mai încrezători în voi şi mai îndrăzneţi. Luaţi tot ce are viaţa de oferit!

Sănătate -  rămâneţi focusați pe propria persoană. Analizaţi-vă butoanele sensibile şi ce anume le declanşează.

Bani - sunteţi apreciați pentru munca prestată şi vă puteţi propune planuri mai ambiţioase şi pe termen lung.

Mai multe