La 1 septembrie începe Anul Nou Bisericesc.Tradiții populare

28 august 2018 19:14   Horoscop
Ultima actualizare:

Spre deosebire de Anul Nou Civil, care începe la 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie, Anul Nou Bisericesc Ortodox începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Prin tradiţia moştenită din Legea Veche, care simboliza şi debutul Anului Civil la evrei, la 1 septembrie s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Mântuitorul Iisus şi-a început activitatea Sa publică, când a intrat în Sinagoga evreilor din Nazaret. În prima zi a Anului Nou Bisericesc, în bisericile ortodoxe se oficiază slujba Te Deum-ului.

Sărbătorile Anului Nou Bisericesc reprezintă o sinteză, o istorie a lucrării săvârşite de Dumnezeu în omenire şi cu omenirea. Mântuitorul Hristos S-a întrupat, S-a jertifit şi a înviat o singură dată. Însă, în fiecare an bisericesc, credincioşii retrăiesc Naşterea,  Jertfa, Moartea şi culminează cu Învierea lui Iisus.  Anul bisericesc este ca o carte vie, deschisă fiecărui creştin, este o altă Biblie care ne vorbeşte nouă, oamenilor, este o cale prin care noi putem vorbi şi conlucra cu Dumnezeu. În timpul Anului Bisericesc, sărbătorile fixate se succed, pe rând, într-o anumită ordine şi sunt o cale vie de legătură cu Dumnezeu. La fiecare sărbătoare, creştinii urcă, cu fiecare pas, treptele duhovniceşti prin care agonisesc har pentru sufletele lor.

Firul conducător al Anului Bisericesc este reprezentat de cele 12 sărbători închinate Domnului Iisus Hristos şi Maicii Domnului,  numite Sărbători Împărăteşti. De asemenea, de-a lungul Anului Bisericesc, creştinii îi prăznuiesc pe cei care şi-au jertfit viaţa ca mărturisitori ai lui Iisus: Sfinţii Ierarhi, Apostolii, Mucenicii şi Pustincii. Prin lucrarea lor, Dumnezeu a zidit Biserica Sa. Toţi mărturisitorii în Hristos sunt mijlocitorii noştri înaintea lui Dumnezeu.

Sărbătorile Creştine n-au fost stabilite de oameni. Ele au fost prevăzute şi anticipate de Dumnezeu Tatăl chiar din Vechiul Testament. 

În prima zi a Anului Bisericesc, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, cel care a petrecut 47 de ani pe un stâlp. Pentru el, aceasta a fost calea aleasă pentru a birui ispitele, agonisind astfel harul Duhului Sfânt.  

Anul bisericesc se încheie cu praznicul Adormirii Maicii Domnului pe data de 15 august şi cu Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (pe 29 august), cel mai mare prooroc care a pregătit poporul pentru venirea lui Mesia.  

Începutul Anului Bisericesc are, de asemenea, un praznic închinat Maicii Domnului: Naşterea Maicii Domnului, aceea prin care se împlineşte mântuirea oamenilor. Ea l-a născut pe Hristos, Răscumpărătorul păcatelor noastre. Sfinţii Părinţi spun că Anul Nou Bisericesc simbolizează “prelungirea Întrupării şi vieţii Mântuitorului”.

„După Legea Veche în această zi de 1 septembrie a început creaţia lumii şi tot acum a început activitatea publică a Mântuitorului Iisus. Anul Nou Bisericesc simbolizează o corelare dintre viaţa spirituală şi natura înconjurătoare: Sfârşitul Anului Bisericesc pe 31 august reprezintă perioada de coacere a roadelor pământului, iar de la 1 septembrie, Anul Nou Bisericesc începe cu adunarea roadelor. De asemenea, la sfârşitul Anului Bisericesc se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, iar prima sărbătoare din Anul Nou Bisericesc începe cu Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), cea care L-a adus pe Mântuitorul nostru pe pământ", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).

Tradiţii populare în ziua Anului Nou Bisericesc

În legătură cu  intrarea creștinilor în Anul Nou Bisericesc, tradiţia populară anticipează  câteva aspecte legate de starea vremii:  

Aşa cum va fi vremea în prima zi a Anului Nou Bisericesc, pe 1 septembrie, aşa va fi tot anul:

*Dacă dimineaţa va fi ploaie, primăvara va fi ploioasă;

*Dacă la amiază este vreme frumoasă, urmează o vreme bună tot anul;

*Dacă toată ziua va fi ploioasă sau soare, anul va fi ploios sau secetos;

*Dacă în prima zi a Anului Nou Bisericesc vremea este posomorâtă, urmează o toamnă capricioasă, iar gospodarii nu-şi pot aduna recolta la timp.

*Dacă tună în data de 1 septembrie,  tradiţia spune că va fi o toamnă lungă.    

La 1 septembrie este sărbătorit Sfântul Simeon Stâlpnicul

La 1 septembrie, în calendarul orthodox este sărbătorit Sfântul Simion Stâlpnicul, cel care susţine cerul şi pământul, stând într-un picior pe un stâlp înalt. Simion Stâlpnicul este patronul vânturilor şi poate produce cutremure. De aceea, oamenii îi respectă ziua de teamă că sfântul se poate supăra şi le poate dărâma casele sau îi poate îmbolnăvi.

Sfântul Simeon Stâlpnicul (390-459) este prăznuit pe 1 septembrie. S-a născut într-o familie de țărani, în satul Sis, din Asia Mică. El a părăsit  casa părintească la vârsta de  18 ani și a îmbrățișat viața monahală la mănăstirea Eusebona, apoi s-a mutat la Telanissos, unde a trăit ca anahoret ( călugăr care dorea să trăiască sub cerul liber, izolat). Sfântul Simeon Stâlpnicul a fost începătorul unei practici necunoscute până la el:  se ruga zi și noapte de la înălțimea unui stâlp.

De aceea, el a primit și numele de "Stâlpnicul".

La stâlpul unde se ruga Sfântul Simion  veneau oameni de pretutindeni, bogați și săraci, împărați sau robi.  Tradiția spune că sfântul îi ajuta pe toți cei care veneau  la Stâlpul Său:  el le alina durerile, le vindeca bolile,  îi povățuia  ce trebuie să împlinească sau îi certa pe cei care nu credeau în  lucrurile corecte. Tot el a convins-o pe împărăteasa Eudoxia  să creadă în ortodoxie.

Mai multe