La 12 iulie, creştinătatea cinsteşte Sfânta Icoană Prodromiţa de la Sfântul Munte Athos, Icoană nefăcută de mână omenească

La 12 iulie, creştinătatea cinsteşte Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, odor religios care ocroteşte Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Sfânta icoană se numără printre puţinele odoare religioase ortodoxe, nefăcute de mână de om, zugrăvite printr-o minune dumnezeiască.

Istoricul icoanei

Părintele Nifon, întemeietorul şi primul stareţ al Schitului românesc Prodromu (înălţat între anii 1852-1866  în Sfântul Munte Athos, cu ajutoare financiare donate de Mitropolitul  Sofronie Miclescu, domnitorul Grigore Ghica şi alţi credincioşi înstăriţi din Iaşi) a dorit ca noul lăcaş să fie ocrotit  de o icoană făcătoare de minuni.

Noul Schit românesc Prodromul a fost construit în locul vechiului schit Prodromul, lăcaş, pustiit în anul 1821 de năvălirile şi de jafurile turceşti. Cuviosul Nifon s-a îngrijit de soluţionarea problemelor administrative, dar şi de întărirea vieţii duhovniceşti din obştea sa.

În acest scop, Stareţul Nifon a adunat în jurul său pe cei mai buni călugări români ce se nevoiau în vremea sa în Sfântul Munte, în frunte cu vestitul Nectarie, schimonahul. În acelaşi timp, pentru că fiecare mănăstire din Muntele Athos era ocrotită de câte o icoană făcătoare de minuni, stareţul Nifon a început să caute un iconar care să zugrăvească o icoană ocrotitoare pentru obştea păstorită de el.

Pentru că stareţul se închina cu mare evlavie la  Maica Domnului, şi-a dorit ca iconarul să zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului cu dimensiunile de 1000/700 mm,  respectând rânduielile bisericeşti: să citescă zilnic Acatistul Maicii Domnului, să ţină post negru, să mănânce o dată pe zi, la sfârşitul lucrului, să înfrâneze mânia, mândria şi păcatele trupeşti. După multe căutări, stareţul Nifon şi monahul Nectarie l-au găsit şi l-au convins pe iconarul Iordache Nicolau din Iaşi, un om evlavios, cu frică de Dumnezeu, să zugrăvească icoana, îndeplinind rânduielile propuse de stareţ.

După ce s-a rugat, iconarul s-a apucat de lucru la Mănăstirea Bucium din Iaşi. S-a bucurat că avea avea spor, că  pictase foarte bine fundalul, veşmintele, braţele Sfintei Fecioare şi ale Pruncului Iisus, iar la final, aşa cum se procedează în pictura bisericească, urma să picteze feţele Fecioarei şi Pruncului Iisus. Meşterul îşi dorea ca pictura să fie desăvârşită. Tocmai în acest stadiu, meşterul n-a mai avut succes, pentru că Sfintele Feţe arătau  nefireşti, în mod inexplicabil. Iconarul a lucrat multă vreme vrând să îndrepte ceea ce „s-a stricat” fără voia lui.

Întâmplarea l-a mâhnit şi se întreba dacă şi-a uitat meşteşugul sau o voinţă mai puternică decât el se opunea ca icoana să nu fie terminată. Stareţul l-a încurajat să mai încerce, iar dacă nu reuşeşte cum şi-a dorit, Nifon a promis că va duce icoana la Mănăstirea Prodromu aşa cum a ieşit. Iconarul a acoperit icoana cu o pânză şi a închis atelierul. Dimineaţa a venit devreme, sperând că-l va ajuta Maica Domnului să picteze cu succes şi Sfintele Feţe. Înainte de a intra în atelier , Nifon s-a rugat, apoi a îndepărtat pânza de pe icoană şi... uimirea a pus stăpânire pe el: icoana era desăvîrşită, iar Sfintele Feţe arătau impecabil. Nu ştia cum s-a petrecut minunea.

Iconarul a lăsat o mărturie scrisă despre împlinirea minunii

Pentru a demonstra că povestea lui este reală, iconarul a lăsat  o mărturie scrisă, arătând etapele de lucru pe care le-a parcurs când a pictat icoana, dar şi minunea dumnezeiască prin care au fost  zugrăvite Sfintele Feţe. Acest document se păstrează în arhiva Schitului Prodromu, fiind datat  la 29 iunie 1863.

În acelaşi timp, există mărturii care precizează că Sfintele Feţe se schimbă în mod miraculos: uneori întunecându-se, alteori luminându-se.  De asemenea, icoana a fost analizată ştiinţific, fiind cercetată la microscop şi nu s-au constatat urme de pensulă. Concluzia specialiştilor a confirmat originea nepământească a picturii.

Cele mai cunoscute minuni ale icoanei Prodromiţa   

După ce s-a răspândit vestea despre modul miraculos în care au fost pictate „Sfintele Feţe”, ieşenii se opuneau strămutării Sfintei icoane la Muntele Athos. De aceea, cuvioşii Nifon si Nectarie au hotărât să părăsească repede Iaşul. Au trecut prin oraşul Huşi, unde au fost întâmpinaţi de numeroşi credincioşi, veniţi să se vindece de boli trupeşti şi sufleteşti. De acolo, icoana a fost dusă la Bârlad şi aici a fost găzduită la Catedrala oraşului; aici, documentele vremii au consemnat minunile înfăptuite.

Dintre minunile întâmplate atunci s-a dus vestea despre un învăţător recunoscut în comunitate pentru cultura lui, dar şi pentru necredinţa făţişă. Învăţătorul a auzit că în oraş a poposit icoana făcătoare de minuni şi a trimis trăsura ca  preoţii care o însoţeau să aducă odorul religios la el acasă.  Preoţii au refuzat, considerând că gestul său este lipsit de  cuviinţă. Când învăţătorul a trimis trăsura de trei ori pentru a aduce icoana la el acasă , cuvioşii au fost de acord să-i împlinească dorinţa.

În mod surprinzător, icoana a sporit în greutate, încât abia patru oameni au reuşit s-o ridice, dar trăsura nu a rezistat pentru că icoana se îngreuna la fiecare pas.  În scurt timp, trăsura s-a dezmembrat. Preoţii au înţeles că  Fecioara Maria nu voia să ajungă  în casa necredinciosului. Când au readus icoana în Catedrală, aceasta a fost transportată cu uşurinţă.

De asemenea, la Bârlad, icoana a mai săvârşit o minune. O femeie credincioasă, grav bolnavă, voia să vină la Catedrală să se roage la icoană, dar se temea că are să moară pe drum. Noaptea, femeia a visat că i s-a arătat icoana care a îndemnat-o să vină la Catedrală. Chiar în timpul călătoriei, femeia s-a însănătoşit, iar icoana din Catedrală semăna perfect cu icoana ce i s-a arătat în vis.  

Când cuvioşii au ajuns cu icoana la Galaţi, aceasta a fost depusă în Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Atunci, un pictor necredincios a răspândit un zvon, spunând că nu crede în mărturisirile iconarului Iordache Nicolau care a  pictat icoana. Numai atunci când icoana s-a întunecat la faţă, pictorul s-a înfricoşat şi, în faţa lumii adunate în biserică, şi-a  mărturisit greşeala.

Un negustor evreu, care a plecat într-o călătorie de afaceri, şi-a lăsat la un han soţia, copiii şi o slugă. Din păcate, negustorul a murit. Când a văzut că femeia este lipsită de apărare, a sechestrat-o voind s-o spânzure şi să-i ia banii. În acele clipe de disperare, femeia şi-a amintit de  minunile icoanei şi s-a rugat din toate puterile la Maica Domnului s-o apere de necaz, promițându-i că, dacă va interveni miraculos, se va boteza împreuna cu copiii săi . Maica Domnului a înfăptuit minunea. Când ucigaşul a probat laţul, a alunecat de pe scaun şi s-a spânzurat. Femeia şi-a respectat promisiunea făcută Maicii Domnului: s-a botezat împreună cu copiii şi cu rudele ei.