La praznicul Tăierii capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul se împlinesc tradiții și obiceiuri pentru menținerea sănătății
În ziua praznicului, închinat Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscut în tradiția populară sub numele Sfântul Ioan Cap Tăiat, se ajunează. În același timp, pentru menținerea sănătății, creștinii respectă o seamă de interdicții, transmise din generație în generație:
Pentru a fi sănătoși, în ziua sărbătorii credincioșii nu consumă fructe rotunde
Prin tradiție s-au transmis, din generație în generație, interdicții care au fost respectate atât în mediul urban , cât și în cel rural : nu se consumă fructe rotunde :mere, pere, prune şi nici căpăţâni de usturoi, care au formă rotundă, asemănătoare capului.
De asemenea, nu se mănâncă preparate din varză
În acelaşi timp, în ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate din varză, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe o căpățână de varză, de şapte ori, şi iar a înviat.
Se respectă o interdicție: nu se mănâncă alimente de culoare roșie
Dintr-un sentiment de pioşenie, nu se mănâncă fructe şi legume de culoare roşie, nu se bea vin roşu şi nici o băutură de culoare roşie, pentru că aceste alimente amintesc de sângele vărsat de Proroc în timpul decapitării acestuia.
În ziua praznicului, unii ajunează, alţii consumă numai struguri
În ziua sărbătorii se împlinește o veche tradiție: unele persoane ajunează, altele mănâncă numai struguri, pentru a scăpa de boli moştenite din familie.
În amintirea rudelor decedate, se impart fructe
În această zi se sfinţesc la biserică mere, pere, struguri şi castraveţi şi se împart oamenilor săraci, în amintirea rudelor decedate.
Pentru sporul familiei și pentru alungarea bolilor se impart ofrande
De asemenea, pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile care au rude decedate în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică se respectă momentele de reculegere. De asemenea, în memoria acestora se împart pachete cu struguri, pâine şi căni cu apă, ofrande sfinţite la biserică.
În gospodărie nu se folosesc obiectele ascuţite
În acelaşi timp, în această zi, în gospodării nu se foloseşte cuţitul nici la tăiatul pâinii. Produsele alimentare şi pâinea se rup cu mâna.
Se păstrează o datină străveche
La oraşe şi la sate, pentru menţinerea sănătăţii se păstrează o datină străveche : postitorii consumă în această zi doar turtă preparată din grâu sau din mălai.