Numerele norocoase la Loto pentru joi, 28 iulie. Cum le alegem?
Loteriștii dornici să prindă, totuși, Potul cel Mare, se străduiesc să folosească toate schemele pe care le-au testat în timp. Mă bucur că loteriștii consecvenți apreciază că în ultimele săptămâni, de când am lansat metoda ”Grilei cu numere norocoase” ( obținute prin adunarea cifrelor din grilă), se adună, la fiecare extragere, un număr semnificativ de câștigători la cele trei jocuri.
La extragerile de duminică, 24 iulie, la 6/49, prin metoda adunării cifrelor din grila propusă de noi (aleasă după criterii de numerologie și astrologie) un număr important de Loteriști au fost fericiți pentru că au ”prins” câștiguri din care au rezervat bănuți pentru viitoarele extrageri. Pentru tragerile de duminică, 24 iulie, referitor la noua grilă, am avut convingerea că va fi mai norocoasă decât precedentele și intuiția s-a adeverit. Datorită grilei respective ( 11-5-19/5-7-9), dar și schemei cu numerele semnificative care s-au aliniat în funcție de data acestei trageri : 6-15-24-33-42 ( 3-6-9-21-24-27-30), a sporit numărul câștigătorilor. Cum s-au ”ghicit„ numerele norocoase ? La 6/49 au fost mulți Loteriști care au jucat trei-patru și chiar cinci numere prin adunarea numerelor grilei: 19+5=24,19+9=28, 11+5=16, 28+5=33; 11+10 (5+5)=21; aceste numere se regăsesc și schema numerelor semnificative. De asemenea, dintre variantele propuse de noi pentru rubricile : Pentru 6/49, Pentru Joker, Pentru Sărbătoriții zilei și Surprizele norocului la Loto pentru intervalul 1-31 iulie, Loteriștii cu experineță au ales numere de succes pentru pentru variantele jucate. Chiar și un câștig modest atrage, din banii câștigați, alte surse de câștig. Acum vă propun o nouă grilă, specifică datei tragerii-28 iulie , iar aceasta poate să fie și mai norocoasă decât precedenta. Iată grila pentru tragerile Loto din data de 28 iulie :4-6-11/1-6-9. De asemenea, vă prezint și schema cu numerele semnificative care se aliniază la data tragerii de joi, 28 iulie: 28-1-10-19-37-46( 1-11-16-19-22-25-31). Și pentru această dată, loteriștii trebuie să adune numerele din grila propusă :4-6-11/1-6-9, ca și în edițiile anterioare. Loteriștii născuți în zilele de 1-10-19-28 ale fiecărei luni și Nativii Tauri și Lei au șanse mai mari de câștig. Iată și variantele pe care le propunem pentru fiecare joc loteristic:
Pentru 6/49
1-8-19-26-35-40-42-46-48
6-11-12-19-22-35-39-47-48
3-7-18-26-30-33-39-40-45
1-10-18-22-30-35-41-45-46
1-7-11-12-19-26-30-40-49
2-11-14-19-22-26-32-36-38
6/49-Variante simple
3-13-15-32-37-43
3-12-19-26-33-41
5- 9-15-29-38-43
6-19-25-28-40-45
2-19-25-35-36-44
2-6-13-15-20-38
1-11-20-29-38-44
8-16-17-27-28-35
Pentru 5/40
2-3-4-13-22-25-30
3-19-22-26-35-36-39
2-7-14-18-24-25-34
6-7-12-21-22-36-39
1-7-22-24-26-27-34
2-3-13-15-15-20-32
Pentru Joker
2-6-11-12-19-26-41+ 2, 4, 12
7-18-26-39-40-41-45+ 9, 20, 18
7-18-24-26-36-44-45+ 3, 19, 12
8-9-16-17-29-31-37+ 8, 9, 2
3-19-25-28-29-31-37+5,3,19
19-25-27-34-37-43 + 8, 5, 20
Pentru Sărbătoriţii zilei
3-5- 20-27-28-30-45-46
1-5-13-15-20-38-40-46
10-19-22-26-28-30-31
7-9-13-15-20-26-36-46
1-7-18-22-24-26-30-41
6-19-25-28-35-39-46-47
Surprizele norocului la jocurile Loto pentru intervalul 1-31 iulie
Vizitatorii care au ţintit mai multe numere norocoase la jocurile preferate, în ultimii patru ani, au dorit să continuăm această experienţă care le-a adus bucurii financiare Loteriștilor consecvenți. Totodată, din visele norocoase apreciate de vizitatorii noştri la ediția săptămânală "Traducătoarea de vise" (Secţiunea Lifestyle-Astrologie) am ales cuvintele-cheie pe care le-am transformat în numere și acestea atrag şansele în carieră şi în viaţa relaţională. Cu toate numerele selectate după principiile numerologiei (data extragerilor Loto și grila astrologică) am alcătuit variante din care puteţi să vă inspiraţi pentru variantele pe care le folosiţi la jocurile preferate: 6/49, 5/40 şi Joker, timp de o lună.
Alegeţi numerele norocoase din aceste variante:
2-6-13-19-28-30-31-40-47-48
3-5-8-17-18-22-28-33-34-35
3-4-13-15-22-25-33-34-45-47
7-9-14-22-26-28-33-34-36-43
3-7-11-12-19-26-28-38-44-46
2-12-13-14-26-29-31-32-38-45
4-13-21-26-28-34-33-47-48
5-9-8-17-19-25-28-33-35-38
1-9-10-11-15-18-25-27-29-42
3-6-8-12-16-19-26-30-33-37
3-8-5-16-17-21-31-33-38-42
4-5-9-12-17-25-31-32-37-43