Postul Crăciunului 2019: Când avem dezlegare la peşte

14 noiembrie 2019 21:43   Horoscop
Ultima actualizare:

Postul Crăciunului 2019 începe vineri, 15 noiembrie. În comparație cu Postul Paștelui, acest post este mai puțin restrictiv, deoarece acordă credincioșilor mai multe zile în care ei primesc dezlegare la pește și la vin.

Postul Crăciunului durează 40 de zile și începe, în data de vineri, 15 noiembrie 2019, după Lăsatul Secului, sărbătorită joi, 14 noiembrie, seara.

Postul Crăciunului în 2019: când se acordă dezlegare la pește și vin

Prima zi de dezlegare la peşte în Postul Crăciunului 2019 este data de 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În continuare, pe data de 30 noiembrie, este dezlegare la pește când este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat, Ocrotitorul României. De asemenea, este dezlegare la pește pe  6 decembrie, la sărbătoarea Sfântului Nicolae, pe 13 decembrie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Ultima zi în care se acordă dezlegare la pește în Postul Crăciunului este data de 18 decembrie, când este sărbătorit Sfântul Cuvios Daniil Sihastru.

Când se face dezlegare la untdelemn și vin

Totodată, în acest post, în zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și la vin, iar sâmbetele și duminicile, până la data de 20 decembrie, inclusiv, se acordă dezlegare la untdelemn, pește și vin.

Mai multe