Praznicul Cuvioasei Parascheva de la Iași. Tradiții seculare care aduc noroc și sănătate în viața credincioșilor

12 octombrie 2016 19:37   Horoscop
Ultima actualizare:

De aproape 400 de ani, la 14 octombrie, Cuvioasa Parascheva, făcătoare de minuni, este cinstită cu mare evlavie în lumea creștină. De patru secole, credincioșii respectă anumite tradiții pentru că timpul le-a dovedit că Dumnezeu a ales să vină în viața lor și prin intermediul Cuvioasei Parascheva. Și de fiecare dată, Cuvioasa le împlinește dorințele și le ocrotește familia de boli și de pagubă.

O tradiție seculară: Schimbarea veșmintelor Cuvioasei și Blestemul Domnitorului Vasile Lupu

De-a lungul secolelor, veșmintele  Cuvioasei Parascheva sunt schimbate de cinci ori pe an. De fiecare dată, acest ritual se împlinește după reguli stricte în prezența unor preoți ai Catedralei Mitropolitane din Iași. În timpul împlinirii acestui ritual sfântul lăcaș este închis. Părticele din veșmintele purtate de Cuvioasa Parascheva de-a lungul secolelor se dăruiesc bisericilor din țară și din spațiul ortodox, care poartă hramul Sfintei, pentru a aduce ocrotire credincioșilor care se roagă în aceste sfinte lăcașuri.

Moaștele Sfintei sunt înfășurate într-un giulgiu original

Pe lângă veșmintele cu care se înnoiește Cuvioasa Parascheva an de an, moaștele Cuvioasei Parascheva sunt înfășurate într-un giulgiu original ce poartă ”ca un sigiliu” Blestemul domnitorului Vasile Lupu și al mitropolitului Vaarlaam al Moldovei

Moaștele sunt însoțite de Blestemul Domnitorului Vasile Lupu și al Mitropolitului Varlaam

Giulgiul original sunt însoțite de un renumit blestem moștenit de la domnitorul Vasile Lupu și de Mitropolitul Varlaam: ”Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Cuvioasei Parascheva! Interdicția este valabilă și astăzi.”Straiele Cuvioasei Parascheva sunt realizate în anumite mănăstiri care croiesc aceste haine din materiale speciale şi din catifea brodată, respectând anumite criterii.

Tradiții norocoase, moștenite de la aducerea Sfintelor moaște la Iași

Gospodarii nu trebuie să presteze munci gospodărești

În ziua praznicului, gospodarii nu trebuie să presteze munci gospodărești; când se respectă această tradiție, gospodarii nu vor avea probleme de sănătate:  nu vor avea dureri de ochi și de cap.  De asemenea, în  ziua praznicului Cuvioasei Parascheva nu se spală și nu se calcă rufe, nu se face curățenie în casă și nici în anexele gospodărești.

O altă interdicție, transmisă din generație în generați, trebuie respectată: în ziua sărbătorii, gospodina se trebuie arunce lături în curtea casei, pentru ca acea famile să fie protejată de boli grave și de pagubă.

În biserici și mănăstiri ce poartă hramul Cuvioasei se rostesc rugăciuni   

Mai ales în ziua praznicului, credincioşii trebuie să se roage în lăcaşuri de cult ortodoxe,  în biserici şi mănăstiri, care poartă hramul Cuvioasei Parascheva, pentru a se bucura de sănătate şi pentru a alunga paguba şi  blestemele care s-au abătut asupra unei familii.  .

Pentru prosperitate, rugăciunile trebuie să fie însoțite de post

Este un fapt dovedit în lumea ortodoxă: atunci când rugăciunile gospodarilor sunt însoțite de post în ziua praznicului, acestea atrag prosperitatea și sporul în familia lor în anul următor  

Mesele festive din curtea parohiilor păstrează armonia

Potrivit unei vechi tradiții, în ziua praznicului,  în curtea bisericilor este bine să se organizeze mese festive îmbelşugate la care să fie invitați toți enoriaşii din comunitatea respectivă. Împlinid această tradiție, va domina armonia în comunitatea respectivă.

Familiile sărace să fie invitate la masa festivă

În ziua praznicului, gospodarii care au posibilităţi material este firesc  să  pregătească mese festive, la care să predomine bucatele tradiţionale.  La aceste mese festive trebuie să fie invitate toate familiile mai sărace care au mulţi copii în comunitatea respectivă. .

O veche tradiție: focurile tradiţionale care alungă spiritele negative

În ziua hramului, în zonele rurale se împlinește o veche tradiție, care se respectă la cele mai importante sărbători religioase : se aprind focurile tradiționale în curţile gospodarilor. Acest ritual are puterea să alunge spiritele negative şi să aducă alinare  de câte ori apar momente de cumpănă sufletească şi trupească în viața familiei.   

Un ritual care aduce noroc fetelor necăsătorite    

În ziua praznicului, fetele necăsătorite se roagă la icoana Cuvioasei Parascheva şi postesc în această zi. Ritualul este grabnic ajutător,  spune tradiția, când tinerele aduc în casă, de la o biserică cu hramul Cuvioasei , să existe icoana Cuvioasei și o candelă aprinsă

Cuvioasa Parascheva ocrotește femeile însărcinate

Totodată, prin tradiție, Cuvioasa Parascheva le ocrotește pe viitoarele mame și se roagă la Dumnezeu ca ele să nască fără dureri. În același timp, în ziua sărbătorii, femeile care vor deveni mămici este bine să împartă dulciuri copiilor săraci din comunitatea în care trăiesc. Când se împlinește această tradiție, viitoarea mămică va avea o naștere ușoară.

Să ne amintim și de rudele decedate

În ziua praznicului, există obiceiul să se facă pomeniri mai ales în bisericile cu hramul Cuvioasei Parascheva şi să se împartă săracilor pacheţele cu alimente pentru odihna rudelor decedate. Pachetele date de pomană trebuie să conțină pâine, lipie și vin din noua recoltă și bucatele preferate ale celui decedat..

Se dăruiesc ofrande  și  pentru morțili care apar supărați în vis

Prin tradiție, aceste ofrande : pâinea, lipiile, mustul și vinul din recolta nouă se împart în mod deosebit  pentru sufletul morților care apar supărați în visele rudelor și nu-și găsesc liniștea.  

Nu se împart legume și fructe cu miezul în formă de cruce

În ziua acestui praznic credincioșii nu trebuie dea de pomană legume și fructe care au miezul în formă de cruce: castraveți, usturoi,  nuci, prune. Nici credincioșii nu este bine să consume aceste alimente al căror miez se aseamănă cu crucea.

În fiecare familie, Cuvioasa Parascheva  este o sărbătoare care, de ocbicei,  aduce bucurii membrilor familiei, mai ales femeilor, copiilor și bătrânilor care se roagă cu credință la icoana care o reprezintă pe Cuvioasa. Candela aprinsă în ziua praznicului este de bun augur, deoarece ocrotește întrega familie de farmece și de blesteme.

Ciobanii nu trebuie să cioplească nici un obiect

Din moși-strămoși, ciobanii nu este bine să  cioplescă nimic pentru ca mieii să nu se nască tărcați. 

Vreamea în ziua praznicului prevestește…

Este bine să ținem seama cum este vremea în ziua praznicului, pentru că la fel va fi și de Sfântul Dimitrie.

Iarna vine curând, dacă nu plouă în toamnă, până în ziua Cuvioasei.

Dacă frunzele se îngălbenesc va urma un an bogat.

Se spune, din bătrâni că, dacă frunzele se îngălbenesc și cad destul de repede, va urma un an bogat.

Când oile se culcă adunate în grămadă va fi o iarnă grea

Oierii au constatat că, dacă oile se culcă în această zi adunate în grămadă, va urma o iarna grea, iar dacă  ele stau depărtate una de alta, atunci iarna va fi blândă.

Prin tradiție nu se seamănă secară

Prin tradiție, din ziua praznicului, până la Cuviosul Dimitrie cel Nou,  sărbătorit pe 27 octombrie,  nu se seamănă secară pentru că aceste semănături alungă sporul din casa gospodarilor.

În târgurile tradiționale se cumpără căciuli de lână noi  

În lumea satelor, totodeauna sătenii participă la târguri tradiționale unde se vând haine ţesute din lâna oilor care există în  gospodăria fiecărui cioban. Acum se cumpără cojoace, pături şi căciuli de lână noi, pentru ca viaţa cumpărătorilor să fie înnoită şi prosperă.

Mai multe