Praznicul Moşilor de Iarnă: istoricul sărbătorii

Sâmbătă, 5 martie, în toate lăcaşurile de cult ortodoxe sunt prăznuiți Moșii de iarnă, numiți și Moșii cei mari. La acest praznic sunt pomeniți moşii şi strămoşii noştri, trecuţi de-a lungul deceniilor la viaţa veşnică.

Din această sâmbătă și până la Săptămâna Patimilor (25 aprilie-30 aprilie), Biserica Ortodoxă rânduieşte, timp de șapte sâmbete (începând cu data de 19 martie), pomeniri pentru cele mai dragi fiinţe din viaţa noastră: rude şi prieteni, trecute de ultimul hotar al vieţii pământeşti. Biserica Ortodoxă rânduieşte aceste momente de reculegere, deoarece nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului. Potrivit credinței populare, sufletele adormite vin în ziua praznicului să se hrănească cu aburii și cu mireasma  bucatelor preparate în casa gospodarilor care rânduiesc parastasul.  

Ce fel de ofrande pregătim pentru Moșii cei Mari-Moșii de iarnă

La praznicul Moşilor de Iarnă, pe 5 martie, în sâmbăta ce precede  Duminica Lăsatului sec de carne ( din 6 martie)  se împart anumite  alimente : plăcinte și produse lactate. În funcție de obiceiurile locale, pe lângă aceste alimente tradiționale, pentru cei trecuți la viața veșnică se mai împart și vase umplute cu mâncare gătită, cu apă sau băuturi fără alcool, preparate în casa gospodarilor care împlinesc ritualul parastasului.  

După data 5 martie urmează săptămâna albă sau a brânzei-: 7-13  martie, o etapă pregătitoare pentru începerea Postului Mare. În acest interval, credincioşii au dezlegare să consume mai ales produse lactate : lapte, brânză, bucate de culoare albă, dar și pește și ouă. Odată cu Moşii de Iarnă începe etapa celor şapte sâmbete de comemorare a celor plecaţi la Domnul, etapă care se încheie în Sâmbăta lui Lazăr ( 21 aprilie) prăznuită înainte de Săptămâna Mare (Săptămâna Patimilor lui Iisus).

La Moșii de iarnă sunt pomeniți și strămoşii noștri îndepărtaţi

La sărbătoarea Moşilor de iarnă facem pomenirea moşilor şi  strămoşilor cei mai îndepărtaţi din neamul nostru. De la ei s-au moștenit multe tradiţii şi obiceiuri religioase,  din generaţie în generaţie. Începând cu această sâmbătă a Moşilor de iarnă (5 martie) şi până la Sâmbăta lui Lazăr (23 aprilie), persoanele dragi,   comemorate în acest interval, revin în viaţa noastră cu neuitatele amintiri,  cuibărite în  sufletele noastre. La aceste comemorări ne întoarcem în timp şi retrăim momentele plăcute alături de rudele şi de prietenii noştri mutaţi la viaţa de Dincolo.

Ofrandele aduse la biserică în ziua Moșii de iarnă  

Potrivit tradiției ortodoxe, timp de șapte sâmbete, creștinii ortodocși fac parastase începând cu sâmbăta Moşilor de iarnă ( 5 martie) cu mâncare de dulce,  și până la  sâmbăta lui Lazăr ( 23 aprilie ),  cu mâncare de post. Prin tradiție, la aceste pomeniri participă mai mult femeile.

În tradiţia ortodoxă, în ziua ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfinţite, coliva, prescurea şi o sticlă de vin. De asemenea, se sfinţesc vase cu mâncare şi pachete cu alimente, pe care rudele celor adormiţi le împart după slujba de pomenire, atât săracilor din biserică, cât şi vecinilor, persoanelor sărmane întâlnite la cimitir şi pe stradă, în ziua parastasului. Totdeauna, slujbele  de pomenire, individuale sau colective, reprezintă momentele de intensă comuniune cu rudele plecate la viaţa veşnică.

Coliva, care  se prepară din grâu, amestecat cu zahăr, cu miere şi cu arome, simbolizează trupul celui adormit. Legănarea vasului cu colivă pe braţe în timpul cântării ,,Veşnică pomenire” reprezintă comuniunea sufletească cu cel adormit, pentru care noi ne rugăm. Coliva se face din grâu pentru că bobul de grâu este simbolul învierii morţilor, spun Mântuitorul şi Sfântul Apostol Pavel. Aşa cum grâul se seamănă şi rodeşte, la fel şi trupul omului îngropat va învia “întru nestricăciune”. Totodată, tâlcuitorii cultului liturgic ortodox spun că dulciurile şi ingredientele care se adaugă în grâu, când se prepară coliva, simbolizează virtuţile celui adormit şi ale sfinţilor pe care noi îi invocăm în rugăciune.

Pâinea, colacul sau prescurea, aduse la slujba de parastas, sunt făcute, de asemenea, din grâu ca şi coliva. De aceea, aceste ofrande păstrează, în general, aceleaşi simboluri. În unele zone ale ţării, colacul şi prescurea poartă numele de”parastas”. În Oltenia, de exemplu, aceşti colaci ce au mărimi diferite şi se împletesc după o anumită tehnică, reprezintă simbolul pomenirii şi nu lipseşte de la această slujbă de comemorare.

Cu vinul, care stă alături de colivă şi de colac la parastas, se  stropesc, în formă de cruce, coliva, mormântul sau locul unde se săvârşeşte parastasul. Tradiţia spune că acest obicei este preluat din vechile ritualuri romane, legate de cultul morţilor, ritualuri numite „libaţiuni”, adică spălări sau stropiri. Însă, în practica noastră creştină, vinul este simbolul miresmelor cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte.

Totodată, vinul şi pâinea sunt elementele specifice Tainei Sfintei Împărtăşanii. De aceea, stropirea pământului şi a trupului celui adormit cu aceste simboluri ale vieţii veşnice reprezintă împărtăşirea celor plecaţi la viaţa de Dincolo cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos. De asemenea,  lumânările care se pun în prescuri sau în colivă simbolizează jertfa pentru cel adormit.

.