Remember 23 decembrie 1989- 23 decembrie 2016: Eroul Martir Marius Emanoil Buteică

Vineri, 23 decembrie 2016, se împlinesc 27 de ani de la evenimentele halucinante, petrecute în fatidica zi de 23 decembrie 1989 la Aeroportul Internațional Otopeni. În dimineața zilei de 23 decembrie 2016, 56 de familii îndoliate vor comemora la ora 10, victimele ucise în dramatica zi, de neuitat. Aceste familii și-au pierdut cele mai dragi persoane din viața lor și în ziua comemorării își alină reciproc durerea.

Atunci au fost împușcate 6 persoane care lucrau la Compania Tarom și 50 de tineri soldați în termen și ofițeri de la o unitate militară din Câmpina, trimiși să apere ”de teroriști” Aeroportul Internațional Otopeni.  De atunci, an de an, în memoria celor care au murit în cumplitul ”masacru de la Otopeni” în data de 23 decembrie, familiile îndoliate îi  comemorează pe cei dragi la impresionantul monument  de marmură, ridicat lângă Aeroportul Internațional Otopeni.

Mama eroului Marius Emanoil Buteică retrăiește drama de atunci

”Atunci , fiul meu, Marius Emanoil Buteică a fost de serviciu și a murit în condiții suspecte, torturat la locul de muncă. În acea zi de 23 decembrie, care a ucis bucuriile întregii familii, fiul meu a murit în baia de sânge de pe aeroport. Marius a fost unicul erou martir în Revoluția din decembrie 1989,  omorât prin tortură sadică... De 27 de ani trăiesc cu suspiciunea că el a fost ucis de unii colegi de muncă din secţia în care Marius lucra atunci.

Marius era student la Facultatea de Aeronave din Bucureşti şi mecanic de sol la Compania Tarom. Oricine vine să-i aprindă o lumânare la mormântul său din Cimitirul Eroilor Revoluției din București  este impresionat de inscripţia scrisă de noi, de familie, pe aripa de avion, care-i veghează somnul de veci, unde se menţionează acest lucru : ”Eroul martir a fost ucis prin tortură sadică, iar asasinii încă n-au fost pedepsiţi”.

 În dimineaţa zilei de 23 decembrie, Marius a avut un presentiment

...În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989,  fiul meu,Marius, un tânăr model prin hărnicie şi punctualitate la serviciu şi la facultate, era foarte îngrijorat. Pentru prima dată m-a întrebat dacă este bine să plece la serviciu, la Compania Tarom, iar eu l-am sfătuit să meargă, pentru că în acele zile tulburi va fi nevoie de el la serviciu. Şi a plecat. Din acest motiv, din acea dimineaţă, îmi reproșez, clipă de clipă, că l-am încurajat să meargă la serviciu de unde nu s-a mai întors… 

S-a spus că,  în zilele de 23 şi 24 decembrie, Marius căra morţi...

Din dimineaţa zilei de 23 decembrie, zile în şir toți membrii familiei au fost foarte îngrijorați pentru că n-am mai ştiut nimic de fiul nostru.  Am sunat de mai multe ori la Aeroport să aflăm ce se întâmplă acolo, pentru că Marius n-a ajuns acasă. Aşa am aflat de la unii colegi că Marius  a fost văzut în zilele de 23 şi de 24 decembrie cărând morţi în incinta Aeroportului Otopeni. Apoi, tăcere... Nimeni nu l-a mai văzut. Disperaţi, de teamă că s-a întâmplat o nenorocire, noi, părinții,   am  mers să-l căutăm în diferite spitale.

Constatări la morga Institutului Medico-Legal Vitan Bârzeşti

În cele din urmă, după clipe de cumplită neliniște, în ziua de 27 decembrie am  aflat că Marius era depus la  morga Institutului Medico-Legal Vitan Bârzeşti. Am plecat cu membrii familiei la  Morga Institutului Medico-Legal, unde am aflat că acolo erau aduși tinerii împușcați.  De la șoferul care a transportat morţii la morgă am aflat că  Marius a fost ultimul decedat din lotul Otopeni, transportat la morgă.  

Fiul meu ”a avut noroc” că n-a fost aruncat  într-o groapă comună ...

În căutarea mai multor amănunte, legate de moartea lui Marius, am aflat că el și alți morţi din incinta Aeroportului Otopeni erau programați să fie aruncaţi în seara zilei de 26 decembrie 1989, într-o groapă comună,  pregătită la Cimitirul Ghencea. Şoferul care urma să transporte victimele  acolo ne-a mărturisit că, înainte de a pleca spre Cimitirul Ghencea,  a constatat că  nu mai avea suficientă benzină pentru a ajunge acolo.  Mai mult, în oraş se trăgea insistent şi camionul încărcat cu  „victime” n-a mai plecat. În ziua următoare, șoferul a aflat că s-a  hotărât ca morţii respectivi să fie transportaţi la Institutul Medico-Legal Vitan Bârzeşti.  

Unii împuşcaţi, suspectaţi că sunt terorişti

Când am ajuns la morga Institutului Medico- Legal, noi, părinţi, am fost șocați când am văzut, într-o încăpere, că mulţi tineri împuşcaţi erau aşezaţi în sicrie sau pe ciment. Aveau faţa măslinie, erau îmbrăcaţi cu salopete negre, iar pulpele picioarelor erau sfârtecate de gloanţe. În câteva clipe, mai multe cadre medicale ale Institutului Medico-Legal ne-au rugat pe cei prezenți în acea încăpere ” să plecăm  repede, pentru că nimeni nu are voie să pătrundă în acea cameră mortuară”. Pe hol, am aflat,  de la alte persoane din Institut, că  morţii pe care noi i-am văzut  ”sunt teroriştii veniţi din străinătate”, cu un avion special, care a însoţit aeronava prezidenţială și-i aducea în ţară pe soţii Ceauşescu, după ultima lor vizită oficială...

Ce cumplit a fost-Fiul meu purta Numărul 172...

Când a fost depus la morgă, Marius  purta hainele cu care a plecat de acasă în dimineaţa zilei de 23 decembrie; în mod surprinzător însă, avea ciorapii rupţi la călcâie. Persoanele care au avut curajul să vorbească credeau că ”mecanicul lor la sol” a fost hăituit până când a fost prins, că a mers în ciorapi, multă vreme în incinta Aeroportului, apoi Marius al nostru a fost schingiuit în garajul pompierilor din Aeroportul Otopeni. Mai mult, Marius purta un singur pantof, avea la gât medalionul de aur dăruit de noi, prinții lui, când el  a împlinit vârsta de 20 de ani. În buzunare avea o bancnotă de 10 lei, bilete de transport şi o iconiţă cu Maica Domnului. Pielea de pe frunte era foarte arsă pe trei porţiuni, urechile erau arse de asemenea, la fel şi degetele mâinilor între care i s-au pus  ţigări aprinse, care au ars mocnit, până când acestea i-au ars pielea. Călăul care mi-a ucis băiatul a considerat că nu l-a pedepsit destul şi i-a rupt mâna dreaptă deasupra cotului,  iar piciorul stâng a fost rupt deasupra genunchiului. Pe corp, din loc în loc, pielea era arsă  cu mucuri de ţigară, după forma punctelor arse, vizibile pe tegument.

Pe pântecul lui Marius era înregistrat cu creionul chimic Numărul 172

După ce a fost omorât prin tortură, Marius a fost aruncat după uşa autoliftului (camionul cu prelată cu care se transportă bagajele călătorilor la aeronavele ce urmează să decoleze de pe aeroport). În mod strategic, Marius a fost aşezat sub un grup de tineri ucişi, veniţi de la Câmpina să „apere” aeroportul. Din investigațiile noastre, am aflat că ucigaşii au vrut să fie siguri că, persoanele care au acces la prelata autoliftului, nu-l vor descoperi prea repede pe fiul nostru  şi, de aceea, au ascuns victima torturată sub alte trupuri. 

Am continuat investigațiile ...

Înainte de tragedie, fiul nostru a avut un conflict cu un coleg din echipa de întreţinere a avioanelor, suspectat că este ofițer sub acoperire de colegii de muncă.  Se spune că  Marius l-a întrebat pe acesta : „Câţi bolovani ai pe umeri?” Apoi i-a reproşat acestuia că, deşi avea cea mai mare categorie de salarizare (a VII-a), nu ştia să monteze un nit la avion. În urma discuţiei, „specialistul”, cum îl numeau colegii pe acela care avea leafa cea mai mare din echipă, l-a ameninţat pe Marius: „De mâna mea ai să mori!”

Am citit cele patru caiete- jurnal, scrise de  fiul nostru, și am constatat că el  a menționat, diferite aspecte din viaţa de fiecare zi de la locul de muncă.

Credem că la cumplita crimă au participat măcar  două persoane

În urma investigațiilor amănunțite, făcute de noi, membrii familiei, am  ajuns la concluzia că la cumplita crimă au luat parte două, chiar trei persoane. Marius avea o înălţime de 1,90 m, dar nu era o persoană solidă. Totuși,  pentru ca trupul lui Marius să fie ridicat şi aruncat în autolift (situat la o înălţime de doi metri), trebuia să participe două persoane, iar a treia să împingă trupul inert al mecanicului în cabina autoliftului.

Marius a fost un martor incomod…

În  momentele dramatice  petrecute pe aeroport, în intervalul 23- 25 decembrie, Marius a asistat lanumeroase tragedii pe Aeroportul Otopeni şi era un martor incomod pentru posteritate. De aceea credem că ucigașii credeau că un glonte l-ar fi adus la tăcere, dar...

Fiul nostru a fost exhumat pentru alte investigații

În iunie, la şase luni de la deces, când a fost exhumat pentru noi investigaţii, în mod surprinzător, sângele lui Marius era fluid şi i-a inundat toată faţa, atunci când i s-a desprins pânza mortuară de pe obraz. Această constatare i-a surprins pe medicii legişti. În trupul lui Marius s-a găsit un singur glonte în şoldul stâng, glonte care a pătruns prin haina dusă la Tribunal pentru investigaţii.

Ne întrebăm de ce colegii lui de muncă l-au torturat ?

De ce unii colegi de muncă păstrează tăcerea în legătură cu nenorocirea care s-a abătut asupra fiului nostru? Personal, cred că  toate chiştoacele de ţigări, pe care le găsesc frecvent pe mormântul martirului,  provin de la persoana care i-a ars pielea şi cu mucuri de ţigari.  Chiar dacă frica s-a cuibărit în sufletele românilor, există martori oculari la cumplitele drame din decembrie 1989. Când voi afla cine a fost călăul principal al fiului nostru şi câţi colegi l-au ajutat?  Investigațiile familiei continuă în speranța că, poate, prietenii lui Marius  care au aflat amănunte despre moartea acestuia vor rupe tăcerea”…

27 de ani de tradiție, 27 de ani de speranțe

Mereu , la mormântul Marius, candela este aprinsă. Lângă crucea care-i veghează somnul de veci sunt flori și un brad împodobit ca acasă, este aşezat lângă cele două bănci, unde stau adesea părinţii, rudele şi câţiva prieteni, care nu-l uită pe Marius. Personal am găsit buchete de flori proaspete, aşezate lângă cruce, iar beteala roşie, care flutură în fiecare an în preajma comemorării și a sărbătorilor de iarnă aminteşte de  picăturile de sânge împrăştiate din trupul lui Marius în ziua fatidică. În familia Buteică rana despărţirii prin moarte nu se va cicatriza niciodată. Familia trăiește cu uriașa speranță că cineva are să-i  spună adevărul despre moartea cumplită a fiului său…