Scorpionii au multe aventuri toamna asta!
Iubire, bani, sănătate! Pe toţi ne interesează ce ne-au rezervat astrele pentru viitorul apropiat.
Specialistul Click!, astrolog Tina Rizea ţi-a pregătit „marele horoscop al toamnei". Află din Click!, într-un serial de trei episoade, la ce să te aştepţi în următoarele trei luni. La capitolul amor, gemenii vor fi mai raţionali, iar Scorpionii şi Vărsătorii vor iubi fără pauze.
Berbec- 21.03 - 19.04
Doar la începutul toamnei puteţi afirma că aveţi noroc în dragoste şi că sunteţi iubit fără rezerve. Veţi continua să aveţi „vise" frumoase şi să râvniţi la persoana iubită a celor mai buni prieteni.
Taur- 20.04 - 20.05
Senzuali şi geloşi, nu veţi renunţa la partenerul dv. de cuplu orice ar face (în afara trădării). Luna octombrie va fi pentru dv. cea care va aduce fericirea sub toate formele (sentimentale sau erotice).
Gemeni- 21.05 - 21.06
Iubirea dv. va deveni mai raţională şi mai puţin explozivă (mai tot timpul sunteţi melancolici şi stresaţi). În prima parte a lunii noiembrie, veţi fi uimit câţi admiratori apar şi rămân în preajma dv.
Rac- 22.06 - 22.07
Mult prea ocupat de joburile suplimentare, veţi uita şi de partenerul de viaţă şi de cel „suplimentar". De abia la sfârşitul toamnei veţi avea răgaz să daţi atenţie şi săgeţilor arzătoare ale lui Cupidon.
Leu- 23.07 - 22.08
Aveţi tendinţa să vă trataţi persoana iubită cu multă rigiditate şi să daţi dovadă nu rareori de duritate verbală. În ultima decadă a lui noiembrie, veţi uita de toate şi vă declaraţi iubirea civilizat.
Fecioară - 23.08 - 22.09
Cu toate că atrageţi mulţi admiratori (îndeosebi în luna octombrie), rămâneţi „rece" la demonstraţiile lor de iubire. Aveţi alte priorităţi şi chiar nu vă face plăcere să fiţi deturnat de la ţelul dv.
Balanţă- 23.09 - 23.10
Toţi nativii vor continua să se considere liberi, să flirteze când vor şi cu cine vor, fără să se gândească la repercusiuni. La începutul lui noiembrie, s-ar putea însă să se îndrăgostească de-a binelea.
Scorpion- 24.10 - 22.11
Veţi fi încercaţi de sentimente contradictorii şi veţi fi mai geloşi decât până acum. Senzualitatea ieşită din comun vă împinge să acceptaţi imediat o aventură şi să treceţi adesea pe lângă iubire.
Săgetător- 23.11 - 21.12
La prima vedere, păreţi „cuminţi" şi „ascultători". Apele liniştite sunt însă adânci, aşa că nu este exclus ca luna noiembrie să vă aducă aventuri răvăşitoare, pe care le veţi ţine cu grijă secrete.
Capricorn- 22.12 - 20.01
Nu daţi atenţie pasiunilor şi sentimentelor erotice, dar nu este imposibil să fiţi luat prin surprindere în luna octombrie. În cazul dv., pericolul poate consta în transformarea unei amiciţii în iubire.
Vărsător- 21.01 - 19.02
Pe parcursul întregii toamne, vă bucuraţi din plin de toate plăcerile lumeşti, fără a da atenţie în mod deosebit vreunei aventuri. Consideraţi că partenerii respectivi sunt doar în trecere prin viaţa dv.
Peşti- 20.02 - 20.03
Sentimentali şi sensibili, lăsaţi impresia că sunteţi doar un visător. În realitate, orice declaraţie vă dă „foc" şi aveţi senzaţia că de data aceasta aţi dat lovitura. Întreaga toamnă, multe deziluzii!