Surprizele norocului la Loto pentru duminică, 16 august

13 august 2015 12:29   Horoscop
Ultima actualizare:

Extragerile Loto de joi, 16 august, aduc în atenţia Loteriştilor opinia specialiştilor în numerologie care anticipează şansele de câştig în zilele 16, un număr din “Familia 7”. Loteriştii caracterizaţi de Numărul 16 sunt gânditori profunzi care fac introspecţii adânci în demersurile financiare.

În această zi, reuşitele, proiectele financiare şi afacerile  Numărului 16 ( ruda apropiată a Numărului 7) se realizează în colaborare cu Loteriştii născuţi în zilele de  4, 5, 13, 14, 16, 20, 23, 28  din această lună. Aceste colaborări sunt dominate de intuiţie, iar proiectele inedite (chiar revoluţionare) ale jucătorilor devin benefice pe termen lung. Aceşti Loterişti se mobilizează reciproc, iar excepţiile de la regula obişnuită de joc echivalează cu succesul aşteptat. Pornind de la numerele compatibile cu 16, Loteriştii trebuie să adune în jurul datelor prezentate mai sus şi numerele preferate, în legătură directă cu evenimentele fericite din viaţa lor. Pentru această tragere, am selectat numerele benefice în afaceri pentru Numărul 16. Nu am omis nici cuvintele-cheie, selectate din visele analizate în ediţia recentă „Traducătoarea de vise”, pe care le-am transformat în numere. Din variantele propuse, vă puteţi alege numere pentru jocul vostru preferat:

 Pentru 6/49

Variante simple 6/49

Pentru 5/40

Pentru Joker

Pentru sărbătoriţii zilei

Surprizele norocului la jocurile Loto pentru intervalul 1-31 august

Vizitatorii care au ţintit mai multe numere norocoase la jocurile preferate, în ultimiii trei ani, au dorit să continuăm această experienţă. Totodată, din visele norocoase apreciate de vizitatorii noştri la rubrica săptămânală "Traducătoarea de vise" (Secţiunea Lifestyle-Astrologie) am ales cuvintele-cheie care atrag şansele în carieră şi în viaţa relaţională şi le-am transformat în numere. Cu aceste numere selectate, am alcătuit variante din care puteţi să vă inspiraţi pentru variantele pe care le folosiţi la jocurile preferate: 6/49, 5/40 şi Joker şi la rubrica Sărbătoriţii zilei, timp de o lună.

Iată variantele propuse!

Mai multe