Tradiţii pentru spor şi sănătate Praznicul Cuviosului Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare, unul dintre sfinţii cei mai mai veneraţi de Biserica Ortodoxă, îndrăgiţi şi de români, este prăznuit în fiecare an, în toate tradiţiile creştine, la data de 17 ianuarie.

Trăitor în secolul al III-lea şi la începutul secolului al IV-lea,

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este considerat de tradiţia monastică drept cel mai popular ascet. Totodată, împreună cu Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, Cuviosul Antonie este apreciat ca fiind întemeietorul monahismului creştin.   

„Părintele monahilor”care a trăit 85 de ani în pustiu, marele pusnic Antonie, tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizaţi. În zilele noastre, ca şi în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci, ajutându-i de grabă pe cei care se roagă cu credinţă şi-l cheamă în ajutor. 

Istoricul sărbătorii

Cuviosul Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, într-o familie de ţărani creştini înstăriţi. În copilărie, Sfântul prefera să-şi însoţească la biserică părinţii decât să-şi petreacă timpul cu copiii de vârsta lui. Aşa a învăţat de la părinţi şi de la bunici credinţa în Hristos. După moartea părinţilor, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educaţia sorei sale minore.

Convertirea Cuviosului s-a petrecut într-o zi de miercuri

Convertirea lui s-a petrecut într-o zi de miercuri, în timpul Liturghiei, când tânărul Antonie a fost impresionat  de cuvântul  Evangheliei, rostit de preot în biserică: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi urmează Mie (Matei 19,21).

Antonie a urmat cuvântul evanghelistului

După cuvintele moralizatoare, auzite în Biserică, Antonie a urmat îndemnul Evanghelistului. Şi-a împărţit partea sa de avere săracilor. Mai  târziu, a procedat la fel cu moştenirea sorei lui, pe care a lăsat-o în grija unei comunităţi de fecioare.  A urmat o vreme sfaturile unui ascet bătrân, care l-a iniţiat în tainele pustniciei. După această iniţiere, Cuviosul s-a retras într-o colibă la marginea satului natal Coma. În anul 285, când a împlinit vârsta de 35 de ani, Sfântul Antonie s-a stabilit într-o fortăreaţă izolată numită Pispir, la marginea deşertului din Munţii Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.

A trăit după modelul pustnicilor deşertului

Antonie şi-a dorit să fie izolat complet de lume, după modelul pustnicilor deşertului şi a dus o viaţă foarte aspră: primea pâine prin acoperişul casei de două ori pe an, deoarece uşa de la intrare era zidită. După multă muncă de convingere, de teama ereticilor arieni, ucenicii săi l-au determinat să părăsească fortăreaţa. În timp, s-a dus vestea despre viaţa aspră pe care Cuviosul o ducea, iar contemporanii îl considerau părintele spiritual al călugărilor din mai multe colonii monahice din deşertul Egiptului, printre care cele din Nitria şi Schit.

Pe credincioşii care veneau la el să-i ceară un sfat, Sfântul Antonie îi îndruma să îmbrăţişeze viaţa monahală.

În jurul anilor 310, Cuviosul a făcut o călătorie la Alexandria, pentru a-i încuraja pe creştinii prigoniţi, în timpul persecuţiilor romane, de împăratul roman Maximian. 

Marele pustnic a trecut la viaţa veşnică în anul 356, când împlinise vârsta de 105 ani. El a lăsat în urmă un număr impresionant de ucenici asceţi în lumea întreagă, cărora le-a lăsat cuvântul de învăţătură : Să creadă în Iisus şi să fugă de ispitele şi de înşelăciunile diavoleşti. 

Antonie răspundea în scris la mesajele trimise de credincioşi

Totdeauna, Sfântul Antonie le răspundea în scris tuturor credincioşilor din toate categoriile sociale care-i cereau un sfat.

O mânăstire, pe locul unde şi-a petrecut ultimii ani de viaţă

După moartea Cuviosului, ucenicii săi au ridicat o mânăstire pe locul unde mentorul lor spiritual şi-a petrecut ultimii ani de viaţă.

Chiar dacă sfântul lăcaş a fost distrus de atacurile turcilor şi beduinilor, slujbele se desăvârşesc şi acum după modelul lăsat de marele pustnic.

Testamentul Cuviosului

Înainte de a muri, Sfântul Antonie a lăsat ucenicilor săi un testament prin care le cerea să fie îngropat într-un loc secret, pe care să nu-l descopere nimeni. Respectând întocmai dorinţa părintelui lor duhovnicesc, ucenicii au îngropat trupul Cuviosului încât, secole de-a rândul, nimeni nu l-a descoperit.

Abia în ultimii ani, în urma cercetărilor făcute pentru restaurarea Mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, constructorii au ajuns la concluzia că mormântul cu moaştele Sfântului s-ar afla sub Sfânta Masă a bisericii centrale a mănăstirii. Respectând dorinţa Cuviosului, care le spunea ucenicilor în testament:"Voi îngropaţi trupul meu, nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu la Învierea morţilor îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul",Cuviosul a lăsat discipolilor acel testament, să nu ştie nimeni unde este îngropat. El a vrut să rămână secret mormântul lui, pentru că nu voia ca trupul lui mumifiat să fie slăvit de urmaşi. 

Sfântul Atanasie cel Mare a scris viaţa pusnicului Antonie

După moartea Cuviosului, biograful şi ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei (295-373) a lăsat în scris creştinătăţii viaţa Cuviosului Antonie, folosind îndeosebi propriile-i amintiri şi însemnări. Sfântul Atanasie preciza în scrierile sale: “Sfântul Antonie priveghea atât de mult, că de multe ori petrecea toată noaptea fără să doarmă şi aceasta făcând-o nu o dată, ci de multe ori, astfel că se minunau toţi de el. Mânca o singură dată pe zi după apusul soarelui. Dar se întâmpla să mănânce şi numai o dată la două zile, iar de multe ori la patru zile. Iar mâncarea lui era pâinea şi sarea; şi bea numai apă. Pentru dormit se îndestula cu o rogojină. Dar de cele mai multe ori se întindea pe pământ".

Se practică postul

Pentru împlinirea unei dorinţe, în mediul rural mai ales, se posteşte timp de trei zile, iar în ziua praznicului se practică postul negru.

Pentru vindecarea de boli grave, se practică postul în fiecare zi de miercuri, ziua care aminteşte de convertirea Cuviosului.  

În fiecare zi de marţi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, situată lângă Curtea Veche din Bucureşti, este neîncăpătoare. Aici vin să se roage mii de credincioşi, majoritatea tineri. Biserica este cel mai vechi lăcaş de cult, construit în Capitală de domnitorul Mircea Ciobanul, prin anul 1559.

Mai târziu, în anul 1847, în timpul unui incendiu, o bună parte din construcţie a fost afectată. Cam în aceeaşi vreme, o bisericuţă cu hramul Sfântul Antonie, situată în apropiere, unde se închinau puşcăriaşii, a fost distrusă complet de un incendiu.

Martorii oculari din acea vreme spun că dintre ruine a fost salvată o icoană a Sfântului Antonie, într-o zi de marţi. Sfântul odor a fost dus la biserica situată lângă Curtea Veche care, pe atunci, se numea Buna Vestire. Acum, la icoana Sfântului Antonie, făcătoare de minuni, aşezată lângă catapeteasmă, se roagă mii de credincioşi şi poartă hramul Sfântului Anton, hramul bisericuţei arse odinioară.

Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din Bucureşti îşi cinsteşte sâmbătă, 17 ianuarie, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, al doilea ocrotitor al Bisericii Sfântul Curtea Veche, după incendiul din 23 martie 1847. Atunci, Biserica Sfântul Anton – Puşcărie, situată atunci în apropierea Bisericii Domneşti, a ars în întregime.…Din incendiul devastator, printr-un miracol, a fost salvată icoana făcătoare de minuni a Cuviosului Antonie şi  sfântul odor a fost adus la Biserica Domnească .

Novenele atrag bucuriile în casele creştinilor

Rugăciunile făcute în sfântul lăcaş timp de nouă săptămâni ajută la împlinirea celor mai arzătoare dorinţe. Cei care au făcut acest ritual, de novene, s-au rugat pentru sănătate, pentru vindecarea de boli grave, pentru spargerea farmecelor, ca sporul şi liniştea sufletească să revină în casa lor.

De aceea, în fiecare zi de marţi, numărul creştinilor care vin la Biserica  Sfântul Antonie cel Mare, lângă Curtea Veche din Bucureşti, să-i ceară ajutorul Cuviosului, este impresionant.