Tradiţii şi obiceiuri care se împlinesc la Moșii de iarnă

8 februarie 2018 15:17   Horoscop
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 10 februarie, în toate lăcaşurile de cult ortodoxe sunt comemorați moşii şi strămoşii noştri trecuţi la viaţa veşnică. În această sâmbătă, care precede Duminica Lăsatului sec de carne, cunoscută în popor sub numele de Moşii de Iarnă sau Moşii cei Mari, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea rudelor noastre adormite în dreapta credință.

Se împart ofrande respectând obiceiurile locale

Potrivit ritualului creştin ortodox, atât la Moşii de Iarnă (prima din cele şapte sâmbete de comemorare), cât şi la ultima (Sâmbăta lui Lazăr), creştinii ortodocşi fac parastase cu preparate de dulce (la Moşii de Iarnă) şi cu mâncare de post la Sâmbăta lui Lazăr, pomenire la care participă, prin tradiţie, mai mult femeile.

În tradiţia ortodoxă, în ziua ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfinţite, coliva, prescurea şi o sticlă de vin. De asemenea, se sfinţesc vase cu mâncare şi pachete cu alimente, pe care rudele celor adormiţi le împart după slujba de pomenire, atât săracilor din biserică, cât şi vecinilor, persoanelor sărmane întâlnite la cimitir şi pe stradă, în ziua parastasului.

Tradiţiile şi obiceiurile locale

Slujbele de pomenire, individuale sau colective, reprezintă momentele de intensă comuniune cu rudele plecate la viaţa veşnică.

Coliva, care se prepară din grâu, amestecat cu zahăr, cu miere şi cu arome, simbolizează trupul celui adormit, iar legănarea vasului cu colivă pe braţe în timpul cântării ,,Veşnică pomenire" reprezintă comuniunea sufletească cu cel adormit, pentru care noi ne rugăm. Coliva se face din grâu pentru că bobul de grâu este simbolul învierii morţilor, așa cun spun Mântuitorul şi Sfântul Apostol Pavel.

Ofrandele cu specific local împărțite în ziua Moșilor de iarnă: În județul Argeş

La Moşii de Iarnă, în această zonă se împart alimente precum: colivă, colaci, pâine, preparate din carne de pasăre, piftii şi vin, ca băutură tradiţională. Există însă şi unele obiceiuri cu specific strict local, respectate din vremuri îndepărtate, iar în ziua praznicului, pachetele cu alimente dăruite de sufletul răposatului, conţin şi peşte, pâine şi ouă (în localitatea Dâmbovicioara ), răcituri, ciorbă, varză, un colac (în comuna Uda) şi preparate din carne de porc (muşchiuleţ, cârnaţi, răcituri, împreună cu colaci şi colivă în comuna Teiu).

În județul Buzău

De sufletul celui adormit, rudele împart vase şi străchini cu pilaf şi căni cu vin (comuna Năeni), ciorbă şi pilaf (în Padina), iar în biserică, după slujba de pomenire, dar şi pe stradă se împart săracilor pachete cu mâncare (ouă, mere, covrigi, colivă şi pâine).

În județul Constanţa

În ziua praznicului, în unele localităţi din judeţ se împart ofrande specifice -vase cu pilaf de pasăre, orez cu lapte şi colivă (în localitatea Ostrovu), căni cu colivă împărţite în biserică (în localitatea Peştera), dar şi farfurii cu piftie (în Istria).

În Transilvania, în Bucovina şi în Banat este Sâmbăta plăcintelor

În această sâmbătă, în Transilvania, în Bucovina şi în Banat există obiceiul de a dărui plăcinte pentru sufletul celor adormiţi în familie. Gospodinele prepară în mod special plăcinte pe care le împart vecinilor, pentru ca cei care au dat, pentru cei care s-au dat să aibă ce să mănânce în lumea cealaltă.

Ofrande pentru cei care au murit în împrejurări năpraznice

În numeroase zone din ţară, în ziua când se prăznuiesc Moşii de Iarnă se fac pomeniri pentru rudele care au trecut în lumea de Dincolo în împrejurări năpranice. Pentru ei, rudele împart : vase cu mâncare, preparate cu carne, colivă, colaci, tămâie şi multe lumânări.

Moşii de Cârnelegi şi Moşii de Piftii

În sâmbăta Lăsatului Sec de Carne (10  februarie) se sărbătoresc Moşii de Iarnă, cunoscuţi sub numele de Moşii de Cârnelegi (în Moldova şi Bucovina), Moşii de Piftii (în Oltenia), Sacrilegi sau Sacrilegiul Mic (în Banat). La acest praznic, se dau de pomană alimente, băuturi, vase de băut apă, piftii, colaci, plăcinte (copturi) şi „fruct alb" (brânză şi lapte).

Mai multe