Tradiții străvechi și noi, opinii despre Sfântul Valentin, patronul îndrăgostiților
Pentru tinerii din multe ţări de pe mapamond, 14 februarie a devenit sărbătoarea Îndrăgostiţilor. Cei care au îndrăgit această tradiţie, au dorit să afle cine este Sfântul Valentin, patronul îndrăgostiţilor.
Sfântul Valentin, un sfânt al creştinilor romano-catolici
Sfântul Valentin a trăit în secolul al III-le în Italia şi era episcop în localitatea Interamna (Terni din zilele noastre) în timpul împăratului Claudius al II-lea, care a domnit peste vastul imperiu roman între anii 268-270.
Ce spune legenda despre conflictul dintre împărat și episcop
Legenda despre Sfântul Valentin menţionează din ce cauză a apărut conflictul dintre împărat şi episcopul Valentin. Claudiu al II-lea era un împărat viteaz, împătimit să poarte războaie şi să-şi învingă rivalii. De aceea, el voia să aibă o armată puternică. Preocupat de această strategie, împăratul a observat că soldaţii necăsătoriţi erau mai devotaţi carierei şi mai ambiţioşi în comparaţie cu soldaţii căsătoriţi. În opinia împăratului, soldaţii familişti puneau pe primul plan familia, problemele căsătoriei şi ale copiilor. Pentru a rezolva problema, împăratul a dat un decret prin care interzicea mariajul soldaţilor, pentru ca aceştia să fie preocupaţi doar de cariera militară. Atunci, episcopul Valentin a dezaprobat decizia împăratului.
Episcopul Valentin, un sfânt care proteja căsătoria
În ciuda restricţiei impuse de împăratul Claudius al II-lea, episcopul Valentin a continuat să-i căsătorească pe ascuns pe creştinii care urmau să meargă la luptă. În opinia sa, episcopul Valentin considera că decretul emis de împăratul Claudius încuraja indirect desfrâul şi dezmăţul printre soldaţii săi. De aceea, el a încercat să oprească urmările acestei decizii nedemne şi să-i sensibilizeze pe contemporanii în privinţa valorilor matrimoniale.
De-a lungul secolelor, Sfântul Valentin a fost considerat cu adevărat “un sfânt al căsătoriei”, un sfânt care a încurajat şi a protejat dragostea curată dintre tineri, care se împlineşte prin căsătorie. Tot legenda spune că în ciuda poruncii împăratului Claudius al II-lea, episcopul Valentin ar fi cununat un păgân cu o creştină. Mai mult, se spune că el dăruia tinerilor îndrăgostiţi flori din grădina sa şi că era un renumit vindecător de boli sufleteşti şi trupeşti.
Episcopul Valentin a refuzat oferta împăratului
Împăratul i-a propus să renunţe la credinţa sa şi să se înroleze în armata romană. Pentru că a refuzat oferta împăratului, Valentin a fost “învinuit de cununare religioasă”, a fost întemniţat şi condamnat la moarte. În temniţă, înainte de a fi executat, Valentin a trimis următorul mesaj fiecărei persoane pe care a iubit-o: “Adu-ţi aminte de Valentin al tău!”
Preotul Valentin a preferat să moară decât să accepte ca tinerii să trăiască în desfrâu, necăsătoriţi. El a fost executat pe data de 14 februarie în anul 269.
Moaştele Sfântului Valentin sunt venerate şi în zilele noastre în Biseica Sfântul Valentin din localitatea Terni.
Sărbătoarea iubirii în ţara noastră
Şi în ţara noastră este sărbătorit Sfântul Valentin. Românii, tinerii mai ales, au adoptat această sărbătoare, chiar dacă Valentine ” Day a stârnit un val de critici. În acelaşi timp, mesagerul iubirii din ţara noastră este Dragobetele, celebrat de români pe 24 februarie.
Mesajele de iubire se încheie cu o rugăminte
Ca şi în alte ţări, când este prăznuit Sfântul Valentin, românii îşi exprimă sentimentele de dragoste, se logodesc sau se căsătoresc, îşi fac cadouri şi surprize, pregătite din timp. Îndrăgostiții adresează persoanei iubite un mesaj care se încheie cu o rugăminte arzătoare: să -l poarte în gând, mereu.
„ Adu-ţi aminte de Valentin al tău!”
La finalul scrisorilor adresate din temniţă, celor pe care i-a iubit, înainte de a fi executat, Valentin le adresa o rugăminte: „Adu-ţi aminte de Valentin al tău!”
Sfinţii Valentin în calendarul ortodox
În calendarul orthodox sunt enumerați mai mulţi mucenici cu numele Sfântului Valentin, care sunt prăznuiţi de-a lungul anului: Sfântul Ierarh Mucenic Valentin, prăznuit pe 30 iulie, Sfinţii Mucenici Marcu, Sotirih şi Valentin -sărbătoriţi pe 24 octombrie, Sfânta Muceniţă Valentina - prăznuită pe 10 februarie, Sfântul Mucenic Valentin - sărbătorit pe 16 februarie; Sfântul Mucenic Valentin – prăznuit la data de 24 aprilie, Sfântul Valentin Preotul - sărbătorit la data de 6 iulie.
Ce spun criticii despre această sărbătoare
“Data în care credincioșii celebrează memoria Sfântului Valentin este numită astăzi „Ziua îndrăgostiţilor”, iar tinerii îndrăgostiţi îşi oferă unii altora inimioare şi practică ritualuri care nu au nimic în comun cu acest sfânt”, spun credincioşii romano-catolici. Sfântul Valentin este sfântul căsătoriei, însă astăzi el este transformat în sfântul unor iniţiative libertine: spectacole prin care se promovează plăcerea de moment, se oficiază căsătorii ad-hoc, valabile doar pentru 24 de ore; este trist că mulţi tineri nu mai cred în valorile căsătoriei. Dacă Sfântul Valentin interzicea relaţiile din afara căsătoriei, astăzi aceste relaţii sunt încurajate îndeosebi în cadrul acestei sărbători. Sărbătoarea Sfântului Valentin ar trebui celebrată altfel: Ziua îndrăgostiţilor să fie cu adevărat o sărbătoarea a familiei creştine, o sărbătoare a iubirii adevărate şi curate. În Ziua Sfântului Valentin să oferim celor dragi cele mai plăcute sentimente : gânduri de bine şi de iubire sinceră şi curată”.
Cum este sărbătorit Sfântul Valentin în alte ţări
În Slovenia, Sfântul Valentin-un sfânt al primăverii
De Ziua Îndrăgostiţilor, slovenii muncesc câmpul. Considerat unul dintre sfinţii primăverii în Slovenia, Sfântul Valentin aduce “cheile rădăcinii”. Din această zi , plantele şi florile încep să crească. Se spune că această zi este cea mai bună pentru a se da startul muncii în podgorii şi la câmp. 14 februarie este ziua în care natura începe să se trezească la viaţă.
Tradiția de Valentine's Day în Japonia
În ziua de 14 februarie există tradiţia ca femeia japoneză să -i ofere bărbatului un cadou din ciocolată. Tipul ciocolatei oferite depinde de natura relaţiei: Giri-choko, ciocolata normală, este oferită "din obligaţie" şefilor, colegilor şi prietenilor. Honmei-choko (ciocolata fină, de calitate superioară) se oferă iubitului, logodnicului sau soţului. Multe dintre darurile din ciocolată sunt realizate chiar de gospodinele care le oferă.
Japonezii sărbătoresc și reciproca sărbătorii
Japonezii mai sărbătoresc şi reciproca acestei zile, pe 14 Martie, White Day, când vine rândul bărbaţilor să ofere cadouri femeilor. Dacă un bărbat care a primit ciocolata de la o femeie nu "înapoiază" cadoul, gestul este interpretat ca un semn de superioritate.
Sărbătoarea Valentine’s Day în Danemarca şi Norvegia
În cele două țări, de Sfântul Valentin, totdeauna familiştii îşi fac timp să petreacă un moment romantic alături de cele mai dragi ființe din viața lor.