Traducătoarea de vise: O rândunică a venit la fereastra ta?

21 noiembrie 2016 17:25   Horoscop
Ultima actualizare:

Bine v-am regăsit, dragi prieteni! Mă bucură faptul că, de la o săptămână la alta, primesc foarte, foarte multe mesaje interesante de la voi, vizitatorii pasionați de semnificația viselor!. În curând, visele povestite de voi, cei care ne-ați scris, vor avea semnificații pozitive în viața voastră, iar ”mesajele”din vis anticipează acest lucru.

O rândunică a venit la ferestra ta?, Ai ”cumpărat” o moșie în vis?, Joci fotbal într-o echipă de elită?  Vița  de vie din curtea casei cu struguri albi a rodit prima dată? Aceste vise, relatate de voi cu lux de amănunte în această săptămână, anticipează eforturile voastre, urmate de reușite în proiectele la care cugetați de foarte multă vreme:

O rândunică a venit la fereastra ta? Vei primi vestea mult așteptată...

Visul: Laura se bucura de vremea frumoasă și, de la fereastra casei,   privea în zare cu gândul la proiectul ei de suflet. Deodată, o rândunică a ciripit lângă urechea ei. Când s-a trezit din ”visare”, rândunica ciripea  de zor ca și când era prietenă intimă cu Laura și voia să-i dezvăluie un secret. Impresionată de acest mesager, Laura ne-a povestit că un astfel de vis n-a avut niciodată.

Semnificația visului: Rândunica din vis  este mesagera unei vești grozave, mai mult decât spera Laura. Insistența cu care ciripea rândunica joacă un rol important în împlinirea  proiectului. Nu întâmplător guraliva rândunică ciripea de zor; ea o îndeamna pe Laura să fie o prezență mai insistentă în anturajul care decide data când speranța devine realitate.

Ai cumpărat o ”moșie” în vis? Viața ta se va schimba în bine!

Visul: Crina, care ne scrie pentru prima dată, ne  spune că era foarte fericită în vis. Cumpărase ”o moșie”, un  teren foarte mare pe care se  puteau construi cel puțin cinci case, așa cum spuneau specialiștii.  În vis, Crina chiar voia să costruiască cinci case, ca o persoană care își putea permite acest lucru. Când s-a trezit din vis, Crina a râs cu hohote, deoarece că  visul era departe de realitate.

Semnificația visului: În curând, Crina se va împrieteni cu o persoană cu putere de decizie, de la locul de muncă. Doamna respectivă o apreciază foarte mult pe Crina și are multe proiecte foarte avantajoase  pentru angajații harnici. Viața Crinei se va schimba în bine, în cel mult cinci luni.

Te-ai hotărât să joci iar fotbal ? Proiectul trebuie reluat în primăvară

Visul: George ne-a scris  despre pasiunea lui pentru fotbal. Din motive personale, a trebuit să întrerupă antrenamentele la o echipă de elită, pentru că era mai importantă sănătatea mamei decât ”jocul” lui. În vis însă, George a reluat antrenamentele de fotbal, mama lui se simțea mai bine și-l îndemna să se antreneze în continuare.

Semnificația visului: Da! Iată un vis care va deveni realitate. Din amănuntele relatate în mesajul  trimis, George, își poate relua antrenamentele de fotbal cel târziu în primăvară, deoarece mama sa va  urma un  nou tratament, cu efecte benefice în următoarele trei-patru luni. Visul îl îndeamnă pe George să rețină mesajul.    

Vița de vie a rodit în curtea casei? O nouă prietenie te scoate din impas

Visul:  Daria, o veche colaboratoare la ediția ”Traducătoarea de vise”, ne-a scris din nou, îngrijorată de un vis recent:  în curtea casei, vița de vie a rodit pentru prima dată struguri  cu boabe mari, de culoare albă și ciorchinii cu boabele mari  împodobeau toată curtea. Colegele de serviciu i-au spus că va avea parte de lacrimi.

Semnificația visului:  Daria se bucura în vis că vița de vie a rodit  pentru prima dată și avea ciorchini cu boabele mari, albe. În acest vis, boabele de struguri mari și albe au o semnificație pozitivă: ciorchinii visați  sunt simbolul prosperității. Daria  și rudele care locuiesc în curtea împodobită de acei ciorchini cu boabe albe  se vor  bucura de sănătate și de prosperitate, iar proiectele lor ambițioase se vor concretiza mai repede decât ar crede optimiștii familiei.       

.        

Mai multe