Traducătoarea de vise: Un rege este sufletul tău pereche? Vei avea mulţi peţitori

1 iulie 2013 18:46   Horoscop
Ultima actualizare:

Fie că aţi visat că petreceţi vacanţa la munte, fie că aţi descoperit că un rege era sufletul vostru pereche sau că traversaţi cu logodnica voastră un ocean, fiecare mesaj oniric demonstrează că toţi care ne-aţi scris sunteţi dornici să vă petreceţi timpul în compania persoanelor care vă iubesc şi vă preţuiesc.

Pentru această ediţie am ales în mod special acele vise în care sunteţi foarte fericiţi.

Un rege este sufletul tău pereche? Vei avea mulţi peţitori

Visul: Adina ne-a povestit cu mult umor un vis recent : Plecase într-o excursie cu un grup de prietene. Vremea era superbă şi grupul a făcut un popas să servească micul dejun. Deodată, în faţa lor s-a oprit un alt grup de zece persoane vesele, iar în fruntea lor era un tânăr, îmbrăcat ca un nobil din poveste . El purta pe cap o coroană ; s-a oprit în faţa Adinei şi i-a spus: tu eşti sufletul meu pereche.

Semnificaţia visului: Iată un vis interesant şi amuzant. Apariţia unui personaj aristocrat, un rege cu suita lui, anticipează o mare reuşită pe plan social. Când acest personaj inedit face şi declaraţii de dragoste, în prezenţa suitei lui, visul prevesteşte o dragoste la prima vedere.

Chiar dacă Adina va avea mai mulţi peţitori, tânărul, „regele" din vis, va fi sufletul ei pereche. În viaţa reală, Adina va fi cerută în căsătorie de un tânăr influent, care ştie cum să-i câştige încrederea şi dragostea. În circa zece săptămâni, visul Adinei începe să prindă contur. . Simboluri norocoase: Garoafa albă şi o cheiţă

Traversezi Oceanul Pacific? Vei avea bucurii pe plan financiar

Visul: Doru ne-a povestit un vis recent, foarte emoţionat. Era cu logodnica lui pe puntea unui vapor care se apropia de ţărm. De la călătorii care priveau ţărmul de care se apropia vaporul, Doru a aflat că traversase Oceanul Pacific. Această excursie o primise cadou de .

Semnificaţia visului: Visul care face referire la un ocean anticipează importante câştiguri financiare care vor intra în contul bancar al persoanei care a avut un astfel de vis. Pentru că Doru era cu logodnica sa pe puntea vaporului, înseamnă că la această reuşită financiară poate contribui şi o femeie: logodnica sau soţia lui Doru. Fiind vorba despre Oceanul Pacific, cel mai mare ocean de pe Terra, se poate spune că acele câştiguri financiare pot fi în legătură cu întreprinzători , prieteni cu Doru, care călătoresc peste mări şi peste ţări.

Simboluri norocoase: O potcoavă şi amuleta globul pământesc.

Petreci concediul la munte? Scapi de o mare grijă

Visul: Când s-a trezit din visul pe care ni l-a povestit, Elena era foarte îngrijorată. În vis, îşi petrecea o parte din concediu la munte şi urca pe o potecă îngustă, alături de rude. Deşi peisajul era minunat, Elena aştepta nerăbdătoare să ajungă sus, într-o poiană, aproape de vârful muntelui.

Semnificaţia visului: Un astfel de vis simbolizează finalizarea unei afaceri foarte promiţătoare. Dar pentru a obţine o astfel reuşită, Elena va face multe sacrificii. Drumul în serpentină, până când Elena şi rudele ei să ajungă pe platoul din vârful muntelui, reprezintă sacrificiile materiale şi fizice pe care Elena şi familia ei le vor face. În viaţa reală, reuşita din vis anticipează şi numeroase satisfacţii morale.

Simboluri norocoase: Amuleta brad şi cifra 7.

Asculţi o melodie plăcută? Primeşti veşti foarte bune

Visul: Mura se pregătea să plece în concediu. Chiar în ajunul plecării, până în biroul ei se auzea o melodie foarte plăcută, relaxantă. Mura se teme că visul are o semnificaţie neplăcută, pentru că şefa ei insista să amâne plecarea în concediu.

Semnificaţia visului : Mura nu va avea probleme în legătură cu plecarea în conc. Mai mult, deoarece muzica pătrundea până în biroul ei, visul acesta simbolizează şi reconcilierea Murei cu şefa ei, chiar în ajunul plecării ei în concediu.

Simboluri norocoase: Amuleta chitară şi cifra 1. .

Mai multe