Uite ce dietă să ţii în funcţie de zodie

14 iunie 2012 15:30   Horoscop
Ultima actualizare:

Nu puteţi slăbi orice regim aţi încerca? Specialiştii englezi în astrologie şi nutriţie, citaţi de "Daily Mail", au găsit răspunsul. Trebuie să apelezi la un regim în funcţie de zodia ta!

Berbec

Sunt ambiţioşi şi vor mereu să fie câştigători. De aceea, când vine vorba de dietă, lor li se recomandă regimuri care dau repede rezultate. Trebuie să consume mai multe proteine şi mai puţini carbohidraţi, să-şi ţină permanent sub control colesterolul.

Taur

Sunt doritori de afecţiune şi de plăceri şi se dau în vânt după dulciuri. E recomandată o dietă strictă. Au voie să mănânce cantităţi mai importante de vegetale, dar să reducă consumul de orez, pâine şi fructe uscate.

Gemeni

Le este foarte greu să se ţină de o anumită dietă. Trebuie să evite îndeosebi cipsurile, ciocolata şi să prefere fructele. De asemenea li se recomandă să se aşeze la masă şi să mănânce cu furculiţa şi cuţitul măcar o dată pe zi.

Rac

Racilor le place să mănânce şi să bea în tihnă. Obişnuiesc ca atunci când sunt supăraţi să îşi înece amarul în mâncare, ceea ce este foarte rău. Li se recomandă să fie foarte cumpătaţi în momentele de tensiune nervoasă şi să încerce să se relaxeze înainte de masă.

Leu

Le place brânza grasă, smântâna şi carnea roşie. Dar trebuie să fie mai cumpătaţi în porţiile zilnice şi să prefere ouăle şi peştele şi mai puţin carbohidraţi.

Fecioară

Fecioarele trebuie să se ferească de alimentele grase. Li se recomandă mâncărurile mai uşoare, supa de varză, fructe, salate, somon şi nuci şi este bine să evite pâinea multă, laptele integral şi smântâna.

Balanţă

Balanţele preferă liniştea şi armonia, de obicei au probleme cu oasele şi rinichii. De aceea trebuie să mănânce alimente mai bogate în calciu şi mai multe lichide. Trebuie, de asemenea, să aibă grijă să nu depăşească limitele glicemiei, să nu facă exces de dulciuri.

Scorpion

Scorpionii sunt de asemenea foarte ambiţioşi şi vor să-şi îndeplineacă scopurile. Trebuie să se ferească de carbohidraţi, să nu exagereze cu consumul de lapte, să evite grăsimile, dar să aibă grijă să nu le lipsească din alimentaţie peştele gras.

Săgetător

Săgetătorilor le plac călătoriile şi ieşirile în aer liber. Sunt predispuşi să aibă probleme cu ficatul, de aceea, li se recomandă mai multă apă, sucuri de vegetale, cum ar fi sucul de morcov şi de sfeclă pentru detoxifiere. Trebuie să mănânce mult peşte, nuci, orez, vegetale.

Capricorn

Calm, rece, calculat, capricornul este autodisciplinat şi nu are mari probleme cu dieta, în general. Capricornilor li se recomandă carnea de pui, vegetalele, ouăle, orez, paste, supă.

Vărsător

Sunt sensibili în privinţa sistemului nervos. Pentru a-şi păstra sănătatea, ei trebuie să consume îndeosebi alimente bogate în vitamine B, cum ar fi vegetale verzi, ton şi ouă.

Peşti

Intuitivi şi sensibili, Peştii au nevoie de mai multă relaxare decât de multă energie. Li se recomandă să consume mult usturoi, ghimbir şi alimente după reţete asiatice cu mai puţine grăsimi.

Mai multe