V-ați născut în zilele de 2, 11, 20, 29? Știți ce semnificație are ziua voastră de naștere?
Ziua noastră de naștere are o semnificație deosebită. Numerologia, una dintre cele mai fascinante științe, ne asigură că data respectivă are o vibrație specială și imprimă personalității fiecărui individ lucruri inedite. Persoanele născute în zilele de 2,11,20 sau 29 sunt apreciate în comunitatea în care trăiesc. Ele comunică destul de ușor și cu persoanele interiorizate din anturaj și contribuie la menținerea unei atmosfere liniștite și armonioase,
Persoanele născute în zilele de 2,11,20 sau 29 comunică destul de ușor și cu persoanele interiorizate din anturaj și contribuie la menținerea unei atmosfere liniștite și armonioase, chiar dacă, la prima vedere, lasă impresia unor oameni care au nevoie de ajutor susținut pentru rezolvarea unor probleme majore de viață.
Persoanele din Familia Numărului 2 bravează foarte bine
Deși bravează în societate, aceste persoane sunt sfioase și deseori nervoase. În același timp, acești nativi sunt mai puternici în compania persoanelor abile, amabile și sociabile. Cei născuți pe data de 11 sunt persoanele alese ale acestui grup de numere, deoarece se remarcă prin inspirație deosebită, prin intuiție, imaginație și abnegație. Ca persoane idealiste, cei născuți în ziua de 11 sunt călăuziți de puterea propriilor convingeri. Până la vârsta maturității, la nativii născuți în data de 11 anturajul remarcă un talent aparte; în același timp, ei sunt apreciați pentru pasiunea cu care se dedică studiului.
Opinia specialiștilor
Numerologii susțin că nativii protejați de Puterea numărului 2 sunt emotivi, tandri, cultivați și dornici de a învăța mereu ceva nou. Multe persoane din Familia numărului 2 se aliniază în categoria erudiților. Totodată, acești nativi își pun întrebări existențiale esențiale chiar de la vârsta de 15-16 ani. De asemenea, persoanele născute în aceste zile își stabilesc cu dificultate prioritățile cotidiene. În acest sens, este importantă întâlnirea cu un mentor spiritual sau cu sufletul- pereche, chiar dacă în momentele dificile se descurcură și fără ajutorul celor din jur. Când sunt trimiși într-o misiune, acești nativi se dedică evenimentui respective cu trup și suflet. În dragoste, ei sunt romantici, foarte sensibili și au tendința să-și idealizeze persoana iubită. În general, cei din Familia doi sunt norocoși și caută insistent un partener de viață cu care să comunice spiritual. Ideal este ca sufletul lor pereche să aibă un simț practic mult mai accentuat decât al lor.