7 sfaturi pentru cele mai bune sarmale. Cum să le fierbi și ce carne să folosești
Vrei să găteşti sarmale însă ţi-e teamă că ar putea să nu-ţi iasă la fel de bune ca ale mamei sau soacrei? În popor se spune că atunci când ţi-au ieşit sarmalele eşti gospodină cu adevărat. Iată câteva trucuri pentru sarmale delicioase.
1. Foloseşte amestec de carne - Cei care gătesc sărmăluţe spun că cele mai bune ies cele din amestec de carne de vită şi porc, tocată. Există însă zone în care pentru compoziţia de sarmale se foloseşte carne de oaie sau pasăre.
2. Ce ingrediente se adaugă - Sarmalele nu conţin numai carne, ci şi varză, orez, verdeaţă şi sunt învelite în frunze de varză sau viţă de vie. Pentru a obţine sarmale foarte bune, poţi adăuga cartofi raşi pe răzătoarea mică şi storşi de zeamă. Se spune despre cartof că transformă sarmalele într-o mâncare mai uşoară pentru stomac.
3. Adaugă ou ca să legi compoziţia - În amestecul de carne, orez, legume şi ceapă pune şi un ou ca să legi compoziţia. Înainte de a-l adăuga îl poţi bate puţin, astfel încât albuşul să nu rămână întreg.
4. Orezul şi ceapa în compoziţia de sarmale - Atunci când pregăteşti amestecul din care vei face sarmalele nu adăuga foarte mult orez sau multă ceapă, pentru ca gustul final să nu fie predominant de ceapă. Cel mai bine este să pui ceapa la prăjit în ulei până când aceasta devine transparentă, iar în acel moment să îi adaugi puţină apă şi să o laşi să fiarbă puţin. Poţi adăuga ulterior orezul, pe care însă nu trebuie să îl laşi să fiarbă alături de ceapă.
5. Cum trebuie să fie foile de învelit sarmalele - Frunzele de viţă de vie sau de varză ar trebui să nu fie bătrâne, astfel încât să nu rămână tari. Dacă foloseşti foi de viţă puse la sare sau frunze de varză murată, ar fi indicat să le pui înainte la desărat, în apă călduţă.
6.Sfaturi pentru fiert sarmalele - După ce le-ai împăturit, ar trebui să pui sarmalele la fiert. Acest lucru îl poţi face fie în vase de ceramică, puse la cuptor, fie la foc, în vase metalice.
7. Câtă apă trebuie să pui la fiert - Secretul pentru ca sarmalele să nu iasă moi e ca apa pe care o pui la fiert să nu fie prea multă, să nu le înece. Ţine cont şi de tipul de carne folosit la compoziţie: ar trebui să ştii că dacă ai folosit carne de vită, aceasta va „trage" mai multă apă decât carnea de porc, deci va trebui să pui puţin mai multă apă la fiert şi să fii atentă în timpul fierberii să nu rămână fără apă.