Budincă cu somon și cremă de brânză
Budincă cu somon și cremă de brânză. O rețetă ușor de preparat, sățioasă și gustoasă. E alegerea perfectă atât pentru prânz, cât și pentru cină.
Budincă cu somon și cremă de brânză se prepară în 30 de minute, apoi mai ai nevoie de încă 40 de minute, timp în care aceasta stă la cuptor.
Ingrediente blat budincă cu somon și cremă de brânză
- 240 g făină,
- 1 ou,
- 100 g unt,
- 1 lingură pastă concentrată de roşii,
- 1 praf de sare.
- 350 g brânză de vaci cremoasă,
- 3 ouă,
- 1 ardei roșu și 1 ardei verde, tăiați cubulețe,
- 3-4 codiţe de ceapă verde,
- 1 file de somon afumat,
- sare,
- piper.
Mod de preparare budincă cu somon și cremă de brânză
Mixezi făina cu untul (la temperatura camerei) și sarea, adaugi oul și pasta concentrată de roşii. Dacă e prea moale, mai pui făină, dacă e prea tare, o lingură de apă.
Întinzi un dreptunghi din 2/3 din aluat. Îl așezi într-o tavă tapetată, acoperindu-i și marginile. Îl înțepi ușor cu furculița și îl dai la cuptorul încins în prealabil, 10 minute. Între timp, amesteci brânza cu ceapa tocată mărunt. Adaugi ouăle, somonul și ardeii tăiați cubulețe și omogenizezi. Pui sare și piper, după gust.
Din aluatul rămas, întinzi un dreptunghi care va fi pus deasupra cremei de brânză. Dacă îți mai rămân bucăți de aluat, poți modela figurine pentru decor. Scoți tava din cuptor și așezi crema de brânză într-un strat uniform. Întinzi deasupra foaia de aluat, ca un capac peste crema de brânză, și dai la cuptor aproximativ 40 de minute, până când se rumenește frumos.
Citește și: