Budincă de conopidă cu şuncă – Reţetă

14 mai 2015 13:50   Rețete
Ultima actualizare:

Ce spuneţi de o budincă de conopidă cu şuncă? E o reţetă tare gustoasă, nu necesită timp mult de pegătire, iar familia va fi tare încântată de rezultat.

Budincă de conopidă cu şuncă: INGREDIENTE

  • 1 conopidă de 500-700 grame
  • 3 ouă
  • 3 linguri smântână
  • 150 grame şuncă presată
  • 100 grame caşcaval
  • sare şi piper după gust
  • Pentru uns formă:
  • 10 grame unt
  • 3 linguri pesmet

Budincă de conopidă cu şuncă: MOD DE PREPARARE

Uite cum se prepară o budincă de conopidă cu şuncă. Conopida se desface bucheţele, se ţine 1 oră în apă rece cu sare apoi se fierbe 5 minute. Într-un bol se omogenizează smântână cu ouăle, sare şi piper. Forma se unge cu unt pe toată suprafaţa interioară apoi se tapetează cu pesmet (2 linguri). Se adaugă un strat de conopidă şi se presară jumătate din cantitatea de şuncă tăiată cubuleţe, potrivit realitatea.net.

Se adaugă un strat de conopidă şi restul de şuncă. Se adaugă ultimul strat de conopidă, se toarnă compoziţia cu smântână şi ouă apoi se presară cu restul de pesmet. Se coace la foc potrivit până capătă o culoare uşor aurie. Această budincă de conopidă cu şuncă se serveşte imediat, după preferinţă cu smântână. Poftă bună!

Budincă de conopidă cu şuncă : Conopida ajută la detoxifierea organismului

Dacă nu v-am convins să gătiţi această budincă de conopidă cu şuncă, încercaţi să o consumaţi în formă crudă. Nutriţioniştii europeni ne recomandă să consumăm  conopida în formă crudă, pentru a beneficia de aportul substanţelor nutritive pe care le conţine: vitamine (B1, B2, K; în privinţa vitaminei C, un consum de 50 g de conopidă asigură doza zilnică necesară), minerale (o doză semnificativă de fosfor, potasiu, calciu, mangan, zinc, cupru), enzime, acizi graşi Omega3 şi proteine. Toţi aceşti nutrienţi contribuie la buna funcţionare a sistemului imunitar, combat efectele radicalilor liberi,  îmbunătăţesc activitatea ficatului şi purifică sângele. Deşi are un aport caloric redus  (34 kcal/la 100 g ) şi este recomandată în curele de slăbire, conopida este un aliment hrănitor şi săţios. Datorită vitaminei K, leguma are proprietăţi antiinflamatoare; de aceea, conopida are beneficii şi pentru sănătatea inimii , contribuind şi la scăderea nivelului  rău de colesterol.   

Mai multe