Chec «Zebra» - Trica Maria Angelica

17 mai 2012 13:26   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: 6 ouă, 1 1/2 cană zahăr, 1 1/2 cană făină, 1/2 pahar ulei, 1 pliculeţ zahăr vanilat, 1/2 praf de copt, 2 linguri cacao.

Mod de preparare: se separă albuşurile de gălbenuşuri. Se bat albuşurile, apoi se adaugă câte puţin zahăr şi se bat bine ca şi la bezelele, până se pune tot zahărul şi zahărul vanilat.

Se adaugă câte un gălbenuş şi se amestecă uşor.

După ce s-au pus toate gălbenuşurile, se pune câte puţină făină amestecată cu praful de copt, apoi uleiul, adăugat treptat şi din nou făină, amestecând de jos în sus foarte uşor.

Împarte compoziţia în două castroane, iar în unul pune cacao şi amestecă pentru omogenizare.

Unge cu ulei şi tapetează cu făină o tavă rotundă cu diametrul de 24-25 cm.

Pune în mijlocul ei 3 linguri din compoziţia albă, iar peste aceasta pune 3 linguri din compoziţia cu cacao, una peste alta, exact în mijloc şi apoi iar 3 linguri din compoziţia albă, una peste alta.

Repetă operaţiunile până la terminarea ingredientelor, astfel vei obţine un desen deosebit al dungilor colorate, asemănător zebrei.

Pune tava în cuptorul încălzit în prealabil şi coace la foc potrivit timp de 50 de minute.

Poftă bună!

Trimite şi tu o reţetă delicioasă!

Eşti expertă în bucătărie? Îţi place să inventezi reţete? Preparatele tale arată ca-n reviste? Găteşte ceva bun, aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie.

Trimite-ne reţeta pe adresa de email retetasaptamanii@click.ro. Cea mai arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă, în paginile de sănătate din ziarul Click! şi va fi premiată.

Celelalte reţete interesante, însoţite de fotografii, vor fi publicate pe site-ul www.click.ro. Caută-ne şi pe Facebook!

Mai multe