Ciorbă de miel. Rețeta din Ardeal a Savetei Bogdan. Solista are un truc ca să iasă cât mai gustoasă
Gospodinele sunt în focuri, cuptoarele ard, lista de cumpărături e gata. În casele românilor au început pregătirile pentru Paşte, iar vedetele nu fac excepţie. Cei mai îndrăgiţi artişti ne-au împărtăşit câteva dintre secretele lor, cu care nu dau greş în bucătărie.
Solista de muzică populară Saveta Bogdan s-a născut în urmă cu 74 de ani, în Sângeorz Băi, la Bistriţa Năsăud. A revenit în atenţia telespectatorilor după ce, în 2016, a participat la reality-show-ul “Ferma vedetelor” (PRO TV), filmat în Cipru, iar de atunci apare des la TV, dezbătând diverse subiecte mondene, dar şi cântându-şi melodiile celebre. “Cozonacul îl iau de la nea Vasile, dar fac ciorbă – borş de miel, care îmi place foarte tare, mai ales de Paşte. Şi drobul îmi place să îl fac în casă. Uneori mai fac şi tocană de miel, pentru că la noi în Ardeal e celebru acest preparat!”, ne-a spus saveta Bogdan, care ne-a dat şi reţeta delicioasei ciorbe de miel.
Ciorbă de miel de la Saveta Bogdan
- Ingrediente: capul şi câteva oase de la miel, 250 de grame de zarzavat: pătrunjel, morcov şi ţelină, o legătură de tarhon, o legătură de leuştean, o ceapă, 500 de mililitri de borş, o lingură de orez, 100 de mililitri de smântână, un ou, de la care se va folosi doar gălbenuşul, două linguri de ulei şi sare.
- Modul de preparare:
La ciorba de miel se folosesc capul de miel, oasele pulpelor, pieptul şi gâtul. Acestea se pun într-o oală de cinci litri, peste care se toarnă doi litri de apă rece şi se lasă deoparte 20 de minute, pentru ca gustul de miel să intre în apă, iar ciorba de miel să iasă gustoasă. Între timp, se toacă ceapa şi se pune la călit în ulei, într-un vas mare, apoi se adaugă şi zarzavatul tocat (pătrunjel, morcov, ţelină) cubuleţe mici şi, după două minute, oasele şi carnea de miel, împreună cu apa în care au stat, şi 1 linguriţă de sare. Toate se vor pune apoi în oala de cinci litri. Ciorba de miel se fierbe 60 de minute, la foc mic. Oala va fi acoperită cu un capac. După cele 60 de minute se va adăuga şi orezul, care se va lăsa să fiarbă timp de 15 minute, după care se va pune şi borşul. Întregul amestec se va lăsa să dea în clocot. Apoi se va adăuga sare după gust. Se va mai lăsa cinci minute pe foc, după care se va adăuga smântâna, amestecată cu gălbenuşul de ou, tarhon.
Citește și: