Clătite cu carne - Grigore Ovidiu

30 noiembrie 2017 12:49   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente:

Pentru clătite: 

2 ouă

400 ml lapte

200 g făină

1 vârf de cuţit de sare

Pentru umplutură: 

1 ceapă mare

300 g carne tocată amestec

1 linguriţă boia

2 linguri de ulei

2 morcovi potriviţi

100 g roşii decojite

1 ardei gras

50 ml smântână

1 legătură pătrunjel

sare

piper

pesmet

făină

2 ouă

ulei pentru prăjit.

Preparare:

Pentru clătite: Se bat ouăle cu laptele şi sarea, apoi se adaugă treptat făina. Se unge o tigaie cu ulei şi se prăjesc clătite subţiri. Pentru umplutură: Se căleşte ceapa tocată mărunt în 2 linguri de ulei, se adaugă morcovii raşi pe răzătoarea mică, apoi carnea, boiaua, sarea şi piperul după gust. Se pun roşiile şi ardeiul gras tocate mărunt şi se lasă 15 minute. La sfârşit se adaugă smântâna şi pătrunjelul verde tocat. Se pune amestecul de carne peste clătite, se întinde bine, se pliază capetele şi se rulează. Se bat cele două ouă cu puţină sare. Se trec rulourile de clătite prin făină, prin ou bătut şi pesmet şi se prăjesc în ulei încins până se rumenesc.

Mai multe