Click îţi dă o reţetă de Crăciun pe zi: Cotlet de porc la tavă

17 decembrie 2012 15:30   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: 2 kg cotlet de porc (cu os), 1 pahar bere, 50 g stafide, 1 ceapă, 1 ardei gras, 3 căţei de usturoi, 2 foi de dafin, 2-3 linguri ulei, 1 lingură boabe de muştar, 1 lingură cimbru, 2 crenguţe de rozmarin, sare, piper.

Preparare: se taie ceapa, ardeiul, usturoiul se zdrobeşte, foile de dafin se mărunţesc şi se amestecă cu cimbrul, boabele de muştar, sare, piper, ½ pahar apă şi ½ pahar cu bere.

Se pune carne într-un castron mare şi se toarnă peste ea mixtura de condimente. Se lasă la rece câteva ore şi se mai întoarce din când în când carnea în sosul marinat.

Se unge generos o tavă cu ulei, se aşază bucata de carne, adăugând sosul strecurat, stafidele, restul de bere şi încă jumătate de pahar cu apă. Se acoperă cu folie de aluminiu şi se introduce în cuptorul bine încins pentru circa două ore. Se mai verifică dacă a scăzut sosul şi se mai adaugă apă caldă. Cu jumătate de oră înainte de a se epuiza cele două ore, se scoate folia de aluminiu şi se lasă să se rumenească frumos deasupra. Se stropeşte cu sosul din tavă pentru a rămâne fragedă.

Mai multe