Click! îţi dă o reţetă gustoasă pe zi: Plăcintă cu mere şi sos caramel
Ingrediente pentru aluat: 200 g făină, 1 praf de sare, 90 g unt foarte rece, 1 ou, 2 linguri apă foarte rece. Ingrediente pentru umplutură: 5-6 mere, 2 linguri zeamă de lămâie. Pentru sosul caramel: 4 linguri de zahăr, 1 lingură de apă, 2 linguri smântână dulce.
Preparare: Se cerne făina de două ori, se amestecă cu sarea, apoi cu untul tăiat bucăţele, folosind vârful degetelor până se obţine un aluat nisipos. Se lucrează repede pentru a nu da ocazia untului să se topească. Separat, se amestecă apa cu oul bătut şi se toarnă treptat peste aluatul nisipos, frământând bine până se transformă într-un aluat omogen şi elastic.
Se pune într-o folie alimentară şi se lasă la rece circa o oră. Între timp, se curăţă merele de coajă, se scot căsuţele cu sâmburi şi se taie pulpa felii. Se stropesc cu zeamă de lămâie să nu se înnegrească. Se întinde aluatul în foaie subţire şi se tapetează o formă rotundă unsă şi tapetată.
Se înţeapă foaia de aluat cu furculiţa în mai multe locuri, se aşază feliile de mere deasupra, se aduc marginile aluatului spre interior şi se introduc în cuptorul bine încins pentru circa 25-30 de minute. Se caramelizează zahărul amestecat cu apa până devine maroniu. Se ia crăticioara de pe foc, se adaugă smântâna dulce, amestecând bine. Se scoate forma din cuptor, se toarnă caramelul peste feliile de mere şi se pune forma din nou la cuptor pentru încă 5-6 minute pentru a se amesteca merele cu sosul caramel. Se scoate din cuptor şi se taie după ce se răcoreşte.
Câştigă o supertigaie
Eşti expertă în bucătărie? Arată-ne ce ştii să găteşti şi noi te premiem! Găteşte ceva bun, aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie. Trimite-ne reţeta şi poza pe adresa de e-mail retetasaptamanii@click.ro. Cea mai gustoasă şi arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă în paginile de sănătate şi va fi premiată cu o super-tigaie oferită de www.vasepentrugatit.ro.