Click îţi dă o reţetă gustoasă pe zi: Plăcintă cu bacon

4 decembrie 2012 15:04   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente:   4 cartofi, 50 g unt, 50 ml lapte dulce, nucşoară, sare, piper, 2 linguri pesmet, 200 g bacon, 1 ceapă, 2 căţei de usturoi, 1 morcov, 1 lingură ulei, 2 ouă, 100 g caşcaval ras, 2 linguri smântână, busuioc, sare, piper.

Preparare: Cureţi cartofii, îi tai cubuleţe şi îi fierbi în apă cu sare. Strecori cartofii, îi pasezi, îi amesteci cu unt, puţin lapte fierbinte şi piureul obţinut îl condimentezi, după gust cu nucşoară rasă, sare şi piper.

Separat, tai baconul (sau costiţa afumată) cubuleţe, le rumeneşti într-o tigaie neaderentă cu o lingură de ulei, adaugi ceapa, usturoiul şi morcovul tăiate felii subţiri şi continui călirea până când se înmoaie toate legumele. Iei tigaia de pe foc şi laşi să se răcească. Amesteci legumele şi baconul cu piureul, ouăle bătute, caşcavalul ras, smântâna, busuioc, oregano, sare şi piper, după gust. Ungi o formă termorezistentă cu unt, o tapetezi cu pesmet, torni compoziţia, pui deasupra câteva cubuleţe de unt şi introduci forma în cuptorul bine încins, pentru circa 30 de minute, până se rumeneşte frumos deasupra.

Eşti expertă în bucătărie? Arată-ne ce ştii să găteşti şi noi te premiem! Găteşte ceva bun,  aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie. Trimite-ne reţeta şi poza pe adresa de e-mail retetasaptamanii@click.ro. Cea mai gustoasă şi arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă în paginile de sănătate şi va fi  premiată cu o supertavă de copt oferită de  www.pentrugatit.ro.

Mai multe