Click! îţi dă reţeta câştigătoare de la cititori:Tort cu frişcă, căpşuni şi ananas - Ramona Panosche

30 august 2015 11:12   Rețete
Ultima actualizare:

Câştigătoarea noastră se numeşte Ramona Panosche . Ea va primi o oală cu semi-presiune.

Ingrediente: 6 ouă, 3 linguri ulei, 6 linguri zahăr pudră, 6 linguri făină, esenţă de vanilie, 1 linguriţă praf de copt, 2 cutii compot ananas, 1 l frişcă, 1 kg căpşuni, kiwi şi portocală pentru decor.

Mod de preparare

După ce separăm albuşurile de gălbenuşuri, albuşurile le batem spumă tare cu un praf de sare. După ce s-a întărit adăugăm zahărul pudră şi mixăm până obţinem o spumă. Separat, frecăm gălbenuşurile cu uleiul şi esenţa de vanilie, iar amestecul obţinut îl turnăm peste albuşuri. Omogenizăm uşor compoziţia, după care cernem făina împreună cu praful de copt peste compoziţia de ouă. Amestecăm uşor cu o spatulă, apoi compoziţia o turnăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi dăm tava la cuptor la foc mediu, pentru jumătate de oră. După ce s-a răcit, taiem blatul în trei felii. Scurgem bine ananasul şi-l tăiem bucăţele mici. La fel procedăm şi cu căpşunile. Însiropăm prima felie de blat, apoi o umplem cu ananas şi căpşuni. Batem frişca bine şi pune o parte peste fructe. Procedăm la fel cu următoarea felie. Aveţi grijă să vă rămână frişcă pentru ornat. La final, umpleţi tortul cu frişcă, ornaţi-l cu felii de portocală pe margine, iar partea de sus o puteţi decora cu feliuţe de căpşună şi kiwi. Puteţi folosi orice fructe doriţi. Poftă bună!

Mai multe