Click! îţi dă reţeta câştigătoare de la cititori: Tort spumos de ciocolată cu zmeură

3 ianuarie 2015 19:15   Rețete
Ultima actualizare:

Câştigătoarea noastră se numeşte Anca Gheorghiţă. Ea va primi un aparat de vidat alimente.

Ingrediente: Blat: 5 ouă, 5 linguri zahăr, 5 linguri ulei, 8 linguri făină, 1 praf de copt; Crema: 300 gr ciocolată, 500 ml frişcă lichidă; Sirop: 150 ml apă, 3 linguri zahăr, 1 esenţă de rom; Jeleu zmeură: 300 gr zmeură, 3 linguri zahăr;

Blat: Mixăm ouala cu zahărul până se topeşte şi devin cremoase. Încorporăm uleiul, adăugăm făină şi praful de copt şi omogenizăm. Turnam compoziţia în formă de copt şi dăm la cuptor până se rumeneşte uşor. După ce se lasă la răcit se taie blatul în două. Jeleul: într-un vas punem zmeură şi zahărul, adăugăm 50 ml apă şi fierbem până se încheagă siropul şi zmeură devine pastă.

Siropul: se pune la fiert apă şi zahărul, când s-a mai răcorit se adaugă şi esenţă de rom. Crema: Topim ciocolată împreună cu 300ml frişcă lichidă pe baie de abur şi o dăm la rece, de preferat peste noapte. Frişcă lichidă rămasă (200 ml) se bate până devine spumoasă dar puţin mai moale. După ce s-a răcit foarte bine ciocolată topită se pune peste frişcă bătută şi se amestecă bine. Asamblare: Aşezăm primul blat pe un platou se însiropează bine, se întinde jumătate din jeleul de zmeură, apoi se pune jumătate din crema, peste care se pune cealaltă jumătate de jeleu, se nivelează bine, apoi se pune celălalt blat. Se însiropează, apoi se pune o parte din crema rămasă (se opreşte o parte din ea şi pentru ornat), se întinde bine peste tot, iar cu restul de cremă se ornează tortul după preferinţă.

Mai multe