Click! îţi dă reţeta câştigătoare de la cititori- Prăjitură cu scorţişoară

23 decembrie 2011 14:10   Rețete
Ultima actualizare:

Ea a câştigat un storcător de fructe şi legume.

Ingrediente aluat: 100 g unt, 190 g zahăr alb, 2 ouă, 1 lingură esenţă de rom, 250 g smântână grasă fermentată, 200 g făină, 1 plic praf de copt cu şofran, coaja rasă de la o lămâie, coaja rasă de la o portocală, 1 lingură de cognac, 1 linguriţă rasă de bicarbonat, un praf de sare.

Pentru cremă şi topping: 70 g zahăr brun, 2 linguri de făină, 1 lingură scorţişoară, 100 g nuci, 2 linguri unt topit.

Preparare: Se încălzeşte cuptorul şi se scot din timp ingredientele din frigider. Zahărul pentru blat se macină la râşniţă pentru a se dizolva mai bine în unt.

Se mixează untul (la temperatura camerei) cu zahărul treptat după care se adaugă ouăle pe rând şi se mixează după fiecare. Urmează apoi esenţele şi smântâna.

Separat, amestecăm făina cu praful de copt, bicarbonatul şi sarea după care le încorporăm treptat în compoziţia de unt. Nuca se curăţă de coajă şi se dă puţin la cuptor să se rumenească.

Pentru a simţi nuca întreagă şi pentru o aromă deosebită, jumătate din cantitatea de nuci se macină şi cealaltă se rupe bucăţi mai mici.

Într-un vas amesteci toate ingredientele pentru topping şi pregăteşti o tavă mai mică pentru cuptor. Se tapetează cu hârtie de pergament, se pune jumătate din cantitatea de aluat, deasupra se presară jumătate din cantitatea de umplutură şi operaţiunea se repetă.

Peste topping eu am mai adăugat câteva bucăţele de nuci. Se dă tava la cuptor pentru 50-60 de minute în funcţie de cuptor. În primele 40 de minute nu se deschide cuptorul după care se face testul cu scobitoarea. Se lasă la răcit în cuptorul cu uşa întredeschisă.

Mai multe