Click! îţi dă reţeta câştigătoare de la cititori- Bezele-fantomă
Ingrediente (Pentru 20 bucăţi): 3 albuşuri, 200 g zahăr, 1 praf de sare, 1/4 linguriţă esenţă de vanilie, 2 cuburi ciocolată topită pentru desenat.
Preparare: Preîncălzeşti cuptorul la 100 grade C. Baţi albuşurile spumă tare cu un praf de sare. Adaugi treptat zahărul, continuând să mixezi în jur de 20 minute. Apoi adaugi esenţa.
Pui albuşul, bătut spumă tare, într-o pungă de patiserie, fără vârf şi modelezi bezele duble în înălţime, cu un moţ mic. Le coci la 100°C timp de 75 minute, apoi le laşi câteva ore (minim 4) să se răcească în cuptor, fără să deschizi uşa cuptorului.
După acest interval bezelele vor fi tari şi le poţi desena cu ajutorul ciocolatei topite, ochii şi gura.
Câştigă un aparat de curăţat cartofii
Eşti expertă în bucătărie? Îţi place să inventezi reţete? Preparatele tale arată ca-n reviste? Arată-ne ce ştii să găteşti şi noi te premiem! Găteşte ceva bun, aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie.
Trimite-ne reţeta şi poza pe adresa redacţiei Ziarul Click!, Şoseaua Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2, Bucureşti, cu menţiunea pe plic „Pentru reţeta săptămânii” sau pe adresa de e-mail retetasaptamanii@click.ro.
Cea mai gustoasă şi arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă în paginile de sănătate şi va fi premiată cu un aparat de curăţat cartofi.