Click! îţi dă reţeta câştigătoare de la cititori- Prăjitură cu capucino
Câştigătoarea noastră este Raluca Albu. Ea va primi o supertavă de copt. Nu rataţi premiile de săptămâna viitoare!
Ingrediente: Pentru blat: 8 ouă, 8 linguri zahăr, 8 linguri ulei,8 linguri făină, 1 praf de copt, zahăr vanilat, esenţă de rom şi sare. Pentru cremă: 400 ml lapte, 180 g zahăr, 4 gălbenuşuri, 100 g margarină, 4 linguri făină, 2 plicuri cappuccino. Pentru glazură: 2 linguri apă, 3-4 linguri zahăr, 1 lingură cacao, 50 g margarină, esenţă de rom.
Preparare: Se bat albuşurile spumă cu zahărul până ce acesta se topeşte. Gălbenuşurile se freacă cu praful de copt, după care punem uleiul. Compoziţia de gălbenuşuri se toarnă peste albuşuri apoi se pune făina, sare, zahărul vanilat şi esenţa şi se amestecă de sus în jos.
Punem totul într-o tavă unsă cu ulei şi tapetată cu făină, după care dăm la cuptor la foc potrivit. După ce s-a copt blatul se lasă să se răcească şi se taie pe jumătate. Pentru cremă se pune laptele pe foc să fiarbă, iar separat se freacă gălbenuşurile cu zahărul şi cu puţin lapte rece, se adaugă făina şi se amestecă. Când laptele fierbe se răstoarnă gălbenuşurile şi se lasă pe foc până se îngroaşă. Se adaugă margarina şi plicurile de cappuccino. Se lasă la rece, după care se întinde între blaturi. La glazură punem apa şi zahărul să se topească, după care adăugăm cacao şi margarină, lăsăm să dea în clocot şi adăugăm esenţa, punem glazura fierbinte peste prăjitură şi dăm la rece.
Câştigă o supertavă
Eşti expertă în bucătărie? Arată-ne ce ştii să găteşti şi noi te premiem! Găteşte ceva bun, aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie.
Trimite-ne reţeta şi poza pe adresa de e-mail retetasaptamanii@click.ro. Cea mai gustoasă şi arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă în paginile de sănătate şi va fi premiată cu o supertavă de copt oferită de www.pentrugatit.ro.