Cupcakes cu ciocolată albă – Camelia Radoi

27 octombrie 2016 13:51   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente:

•           240 g făină

•           150 g zahăr

•           3 ouă

•           1 linguriţă zahăr vanilat

•           80 ml lapte

•           100 g unt la temperatura camerei

•           1 praf de sare

•           1 lingură praf de copt

•           1 linguriţă esenţă de vanilie

•           Crema ganache:

•           200 g ciocolată albă

•           100 ml frişcă lichidă

Mod de preparare:

Întâi pregătim compoziţia pentru cupcakes. Într-un bol punem untul moale, zahărul vanilat şi zahărul. Mixăm până se încorporează bine. Adăugăm ouăle, Mixăm după fiecare ou. Încorporăm bine. Adăugăm esenţa de vanilie, mixăm iar apoi adăugăm şi făină. Cernem câte 1 lingură de făină şi mixăm după fiecare lingură. După ce punem aproximativ jumătate din cantitatea de făină adăugăm puţin lapte şi mixăm. Cernem uşor şi restul de făină iar apoi adăugăm sarea şi praful de copt. Turnam restul de lapte şi omogenizăm bine. Într-o tavă pentru cupcakes aşezăm hârtiuţele de copt. Punem în fiecare hârtiuţă câte 2 linguri de aluat. Introducem tavă în cuptorul preîncălzit şi o lăsăm timp de 15-20 de minute la 180 grade C.

Între timp ne ocupăm de crema ganache. Tocăm ciocolata în bucăţele mărunte. Într-o oală mică punem 100 ml frişcă lichidă. Când a început să fiarbă, tragem oala de pe foc şi adăugăm bucăţelele de ciocolată. Amestecăm continuu până se topeşte ciocolată. Lăsăm la frigider până se răceşte şi se întăreşte puţin. Scoatem crema din frigider şi o mixăm până se transformă într-o crema deschisă la culoare. O mai lăsăm 5-6 minute în frigider, iar apoi cu un pos ornăm brioşele. Sunt delicioase!

Mai multe