O dietă uşoară după masa de sărbători / Carnea de curcan, o sursă de vitamine

4 mai 2013 14:58   Rețete
Ultima actualizare:

Pentru a elimina gustul fad, pieptul de curcan trebuie pregătit cu multe condimente proaspete, pentru a deveni fraged şi aromat. Când gospodinele sunt riguroase cu caloriile, ele îndepărtează pieliţa În acest caz, o porţie de carne de curcan ( 85 g conţine ) conţine mai puţin de un gram de grăsimi. Totodată, beneficiul consumului de piept de curcan constă în cantitatea redusă de acizi saturaţi conţinuţi (0,2 g la o porţie de 85 g friptură din piept ) şi 1,2 g (friptură din pulpă de curcan la aceeaşi cantitate).

Un exemplu concludent privind pericolul consumului de alimente bogate în acizi graşi este semnalat de o recentă statistică realizată în Japonia. La jumătatea secolului trecut se înregistra un număr redus de femei bolnave de cancer mamar. După această dată, numărul acestor îmbolnăviri a crescut îngrijorător de mult. Specialiştii au tras concluzia că actualul tip de hrană, bogat în grăsimi saturate, stimulează apariţia tumorilor mamare, a cancerelor de colon şi de prostată.

Reţeta săptămânii

Curcan în foi de varză

Timp de pregătire: 60 minute Calorii: 160 porţiaa

Ingrediente: Un curcan de 3 kg, 200 ml ulei de măsline sau grăsime de curcan, foi de varză acră, cimbru măcinat .

Preparare: Se spală curcanul cu apă călduţă, se şterge cu un prosop de bumbac şi se presară cu cimbru. După aceea, curcanul se înfăşoară cu foi de varză acră, unse cu ulei de măsline. În tava în care aşezăm curcanul, turnăm 500 ml de apă.

Punem tava în cuptor, la foc mic. După 40 de minute, intensificăm flacăra focului . Din zece-n zece minute, ungem curcanul cu sucul format în tavă.

Când este gata, îndepărtăm foile de varză şi mai lăsăm curcanul în cuptor, să se rumenească timp de 15 minute. Servim friptura cu o garnitură de crudităţi, de preferinţă salată verde.

Mai multe