O reţetă gustoasă pe zi: Chiftele de mazăre cu roșii și ceapă
19 iunie 2018 13:43
Rețete
Ultima actualizare:
400 g mazăre, 2 cartofi, 2 fire ceapă verde, 2 ouă, miezul unei felii de pâine, 2-3 linguri de pesmet, pătrunjel, mărar, ulei pentru prăjit, sare, piper. Pentru garnitură: 3 roşii, salată verde, 1 ardei gras, rondele de ceapă prăjite.
Preparare Chiftele de mazăre cu roșii și ceapă:
Fierbi cartofii curăţaţi, iar mazărea o opăreşti în apă cu sare şi o scurgi. Zdrobeşti cartofii, apoi îi amesteci cu mazărea, ceapa tocată, pâinea înmuiată în apă şi stoarsă bine, verdeaţa mărunţită și ouăle bătute. Adaugi sare şi piper. Din compoziţie, modelezi chiftele, le dai prin pesmet şi le prăjeşti, pe ambele părţi, în ulei încins. Le serveşti pe pat de salată verde, împreună cu felii de roşii, ardei gras şi cu rondele crocante de ceapă.