O rețetă gustoasă pe zi: Cupolă de ciocolată
- Ingrediente
- Pentru blat
- 7 ouă
- 150 g zahăr
- 120 g făină
- 2 linguri pudră de cacao
- 1 lingură rom
- Pentru umplutură
- 6 ouă
- 6 linguri apă
- 200 g ciocolată neagră de menaj
- 300 g zahăr
- 300 g unt
- 1 pacheţel zahăr vanilat
- Pentru decor
- 50 g ciocolată neagră de menaj
- 2 linguri cacao
- miez de nucă rumenit
- coajă de portocală zaharisită
- Pentru prepararea cupolei
- 1 lingură ulei
- 2 linguri zahăr pudră
Preparare: Baţi albuşurile spumă, adaugi zahărul treptat şi baţi în continuare până când spuma este tare. Adaugi gălbenuşurile bătute uşor, cacaua, făina, puţin câte puţin, romul şi torni compoziţia într-o formă unsă şi tapetată cu făină. O coci, la temperatură potrivită, circa 30 de minute.Separat, prepari crema la bain-marie. Freci ouăle cu zahărul până devin cremoase, adaugi ciocolata topită, zahărul vanilat şi apa. Laşi să fiarbă până începe să se îngroaşe, aproximativ 15 minute, amestecând mereu. După ce se răceşte, adaugi untul tăiat bucăţele şi freci energic până se omogenizează.Pentru montajul tortului, foloseşti un bol, pe care îl ungi cu ulei şi îl tapetezi cu zahăr pudră. Tai blatul de tort în trei straturi. Decupezi unul dintre ele la mărimea fundului de bol, ungi cu cremă de ciocolată, adaugi apoi al doilea blat, cremă şi ultimul blat. Mai păstrezi puţină cremă. Bagi bolul la frigider pentru câteva ore.Întorci bolul cu partea bombată în sus, pe un platou, şi-l scoţi cu atenţie, având grijă să nu se rupă blaturile. Decorezi cupola tortului cu cremă, ciocolată rasă şi cacao, coajă de portocală zaharisită şi jumătăţi de miez de nucă.