O reţetă gustoasă pe zi: Deliciu cu mac şi bezea

6 martie 2017 13:25   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente

Pentru aluat

5 gălbenușuri

150 g unt

100 g zahăr

1 praf de copt

sucul și coaja de la 1 lămâie

1 cană făină

Pentru cremă

300 g mac

250 ml lapte

150 g zahăr

250 g unt

2 plicuri zahăr

vanilat

Pentru bezea

5 albușuri

sare

120 g zahăr

Preparare

1. Pui într-un bol gălbenușurile, untul și zahărul și amesteci. Adaugi sucul, coaja de lămâie, apoi făina amestecată cu praful de copt. Frămânți până obții un aluat elastic, după care îl întinzi cu sucitorul și îl pui într-o tavă dreptunghiulară, tapetată cu hârtie de copt (îl înțepi din loc în loc cu furculița).

2. Încingi cuptorul. Pentru cremă, pui într-un vas pe foc laptele, macul măcinat, zahărul tos și cel vanilat. Lași să fiarbă 10 minute, apoi iei de pe foc și, după ce se mai răcește, adaugi untul și omogenizezi.

3. Pui peste aluatul din tavă crema de mac și uniformizezi. Dai tava la cuptor 25-30 de minute, la foc mediu. Pentru bezea, mixezi spumă albușurile cu praful de sare și cu zahărul. Scoți prăjitura, pui stratul de bezea și mai lași la cuptor încă 5-7 minute, până se rumenește bezeaua.

Mai multe