O reţetă gustoasă pe zi: Desert aromat
Ingrediente: 4 pere, 4 pahare de vin alb demisec, 150 g zahăr, 2 crenguţe de mentă, 1 baton de scorţişoară, 2 pahare de apă, 20 boabe de struguri albi, 2 linguri seminţe de pin.
Preparare
Cureţi perele de coajă, le pui într-o crăticioară împreună cu vinul, apa, zahărul, menta şi cu scorţişoara. Le laşi să fiarbă aproximativ 35 de minute şi le scoţi într-un castron să se răcească.Cureţi boabele de struguri de pieliţe şi de seminţe şi le pui la fiert în acelaşi sirop de vin în care au fiert perele. Le fierbi 15-20 de minute şi le scoţi în alt castronel să se răcească.Separat, rumeneşti uşor, fără grăsime, seminţele de pin, amestecând permanent pentru a nu se arde. Le scoţi din tigaie şi le laşi la răcit.Aşezi în boluri sau în pahare pentru servit câte o pară, câteva boabe de struguri, câteva seminţe de pin şi torni peste ele siropul de vin aromatizat.Decorezi cu frunze de mentă proaspete şi le laşi la rece până în momentul servirii.