O reţetă gustoasă pe zi: Gulaș de fasole

22 octombrie 2018 13:09   Rețete
Ultima actualizare:

Reţeta gustoasă de azi este gulaş de fasole.

Ingrediente Gulaș de fasole:

600 g carne de vită tăiată cubulețe, 400 g fasole albă, 1 linguriță untură, 1 ceapă medie, tocată mărunt, 3-4 căței de usturoi, tocați mărunt, 2 lingurițe de paprika, ¼ linguriță paprika iute, 1 linguriță de chimen, 5-6 boabe de piper negru, piper, sare, 1 roșie mică feliată, 1 ardei iute, 2 morcovi tocați, 2 rădăcini de pătrunjel, 1 țelină mică mărunțită, 1 ardei gras roșu, 1 ardei gras verde, cimbru.

Preparare Gulaș de fasole:

Pui  fasolea în apă rece la înmuiat peste noapte. A doua zi scurgi apa, torni alta curată și o așezi pe foc. Fierbi până când fasolea este pe jumătate fiartă. Scurgi apa și o lași să se răcească. Topești untura și călești ceapa și usturoiul. Adaugi carnea de vită și o lași până devine albă. Iei de pe foc și pui paprika, foaia de dafin, boabele de piper și semințele de chimen. Torni 1,5 litri de apă și o pui din nou la fiert. Adaugi sarea, piperul , ardeiul iute întreg, roșia și ardeii feliați. Lași să fiarbă pe focul mic. Când carnea este pe jumătate fiartă pui morcovii, rădăcina de pătrunjel, țelina și fasolea. Mai torni apă dacă este necesar. Lași să fiarbă până când toate ingredientele sunt gata. Servești gulașul decorat cu cimbru, după gust.

Mai multe